Judecatorii ICCJ au constatat, in dosarul „Matusa Tamara”, in care Adrian Nastase este judecat pentru coruptie, ca pana luni nu s-a facut dovada cu acte a punerii in executare a mandatului de arestare emis pe numele fostului premier, urmand sa fie citat la domiciliu pentru termenul din 3 septembrie. „Inalta Curte apreciaza ca este o imposibilitate obiectiva de prezentare a lui Adrian Nastase la proces. Acordam termen pentru data de 3 septembrie, ora 9, cu citarea lui Adrian Nastase la domiciliul sau, pentru ca nu sunt indeplinite dispozitiile legale pentru constatarea punerii in executare a mandatului”, a spus presedintele Completului de 5 judecatori.
In acest caz urmeaza sa fie audiati fostul premier Adrian Nastase, consilierul acestuia Ristea Priboi si fostul presedinte al Oficiului National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor, Ioan Melinescu, scrie Agerpres.
ICCJ a decis, pe 15 decembrie 2011, achitarea lui Adrian Nastase in dosarul „Matusa Tamara”, in care a fost trimis in judecata alaturi de Ioan Melinescu, fost presedinte al Oficiului National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor si Ristea Priboi, consilier al fostului premier, fost deputat in perioada 2000-2004. Decizia a fost atacata cu recurs de procurorii anticoruptie la Completul de 5 judecatori al ICCJ.
normal, In matusa Tamara este implicata si DANA. Ori dansa astepta sa treaca alegerile in speranta sa scape
Oare acesti Procurori au somnul linistit ?
Felul de a lucra nu ne da nici o incredere in Justitie.
Le place banul care il castiga dar se feresc si le este frica de ce ar putea sa li se intample.
Lasati pe alti nu ocupati posturile degeaba.
Nici o sansa a procurorilor in recursul inaintat.Matusa Tamara a fost instrumentat aiurea de catre procurori,fondul fiind cu totul altul decit spalarea de bani.S-a evitat pur si simplu sa se introduca acuzatii colaterale care ar fi condus la fond.Iar cei care au dat declaratii de martori la parchet si le schimba in timpul procedurilor de judecata.O manarie fabricata de procurori.
Trebuia sa-i dea „fularul”jos sau pt impresie artistica mai bine mergea cu fularul ,la proces.
Pai nu mai stie nici justitia ,care este statul lui Nastase,unde locieste…o nebunie intrega.
Este conamnat,.
Nu este detinut.
Este condanat liber ,dar nu este la domiciliu.
Este intr-un spital civil….
Uite ce companioni „mafioti’ are si in dosarul „matusa Tamara’: pe tortionarul Ristea Priboi si splatorul de bani Melinescu.
Nici nu mai am cuvinte.
HOTZULE! si tu si” planareata Dana”,ati furat de a-ti rupt si in acest dosar.
Pana in 5 sept. iti trece”buba”de la gat ,si te apuca infarctul,si dupa aceea diabetul, si tot asa vei iesi din spital peste 2 ani”baiat gigel”,ca nou ,apt pt alte actiuni mafiote.
SA VA FIE RUSINE ” DANSUL SI DANSA”! ORDINARILOR!