Presedintele Klaus Iohannis sustine miercuri, de la ora 17:00, o declaratie de presa la Palatul Cotroceni, in contextul in care premierul Victor Ponta a anuntat, in aceasta dimineata, ca isi depune mandatul.
Declaraţiile preşedintelui:
– Astăzi, am avut un eveniment internaţional foarte important. Am ajuns la concluzii foarte importante în ceea ce priveşte evoluţia în planul estic al NATO. Acest summit a atras multă atenţie internaţională şi a fost o bilă albă pentru români.
– În paralele am avut şi evenimente interne, asupra cărora voi face câteva aprecieri.
– Acum un an de zile, am fost în plină campanie electorală pentru turul doi ale alegerilor prezidenţiale. Acum un an de zile, voi aţi decis ca eu să stau aici şi să fiu preşedintele României. Aţi decis asta împotriva unui aparat de partifd imens care a dorit altceva. Atunci s-au vehicula sloganuri: Altfel de a face politică, o politică curată. Aceste lucruri le-aţi dori pentru România.
– În ultimel săptămâni, lucrurile au luat o turnură care a dus la evenimentele pe care le-am consemnat astăzi. În data de 20 octombrie a avut loc un accident: poliţistul Bogdan Gigină, care conducea o coloană oficială, a murit într-un accident.
– După zece ziel, a avut loc tragedia de la clubul Colectiv. Această tragedie a afectat nervul naţiunii. Oamenii au aşteptat acţiuni, au aşteptat rezultate, au aşteptat demisii din partea unor policieni care au eşuat.
– Oamenii au aşteptat ca cineva să-şi asume răspunderea, săa pară în viuaţa românească acea responsabilizare politică.
– Majoritatea policienilor nu au înţeles aceste centinţe decât foarte târziu. Foarte târziu au înţeles că nu pot face orice, nu pot ignora voinţa poporului. Acele accidente, şi decesul poliţistului, şi tragedia de la CVolectiv s-au produs pentru că legi şi norme au fost ignorate.
– Aseară, indignarea românilor s-a transformat într-o revoltă autentică. Manifestanţii au avtu dreptate. Ei avut cererei de bun-simţ. Ei au solicitat răspunsuri, au solicitat clarificări.
– Aseară au avut loc cele mai potrivite manifestări de stradă pe care le-am văzut eu. Oamenii au protestat,a u mers în diverse locuri unde şi-au spus nemulţumirile. Nu au fost încăierări, nu au fost abordări nepotrivite.
– În fine, foarte târziu, Guvernul a demisionat. A fost nevoie să moară oameni pentru ca această demisie să se întâmple
– Consultările cu partidele vor avea loc mâine, cel târziu poimâine. Vreau în cursul acestei săptămâni să finalizez prima rundă de consultări politice. Vom avea un Guvern interimar, vom avea o soluţie pe care o voi comunica atunci când ea se cristalizează.
– Demonstranţii ne-au spus ce cred ei că trebuie să se întâmple în viitorul previzibil. Cred că aceste solicitări sun corecte. sunt de bun-simţ. S-a vorbit de clădirile care stau să cadă, s-a vorbit de situaţia din spitale – perfecta adevărat. S-au făcut propuneri care trebuie luate în seamă.
sursa: mediafax.ro
Dle Iohannis sunteti jalnic!Ati fost o speranta,dar de fapt va dovediti a fi o crunta dezamagire.Si dezamagirea doare si ea si e suportata pana la o limita.Apoi…..Nu conta ce ati facut in ziua tragediei.Nici in cele de dupa.Trebuia sa fiti acolo,.Indiferent de zona politica,indiferent de mass-media,indiferent de orice TREBUIA SA FITI ACOLO,IGNORAND REPORTERI SI CAMERE.ASA FACE UN PRESEDINTE.Dvs insa ati stat ascuns,stiind ca veti avea de profitat politic.Ati scapat de Ponta(un POLITICIAN PE CARE NU IL AGREEZ,SA FIU INTELEASA) si cam asta e tot ce ati obtinut intr-un an de mandat.In afara de a cheltui aiurea bani publici,in special pentru o madama(sotia) care se vede o a doua Eva Peron in anumita privinte.Sau o Cenusareasa dintr-un basm scris aiurea.Dar trebuia sa fiti acolo!Trebuia sa vorbiti(si sa puneti in practica) despre ce masuri se vor lua.Nu ati facut-o.Ati bagat pur si simplu capul in nisip ca strutul si atat.Asteptand probabil urmatoarea deplasare „importanta” pentru a va mai plimba putin Cenusareasa……si atat.Pentru ca,se pare,nu sunteti capabil de mai mult!
„Oamenii au aşteptat acţiuni, au aşteptat rezultate, au aşteptat demisii din partea unor policieni care au eşuat” – wow, ce bine le zici; si care crezi ca era rolul tau herr Klaus?
Idiotul asta vrea sa ne traga ata prin gura nespunand nimic…sau nu inteleg eu bine?
E clar ca nu intelegi… Mai citeste o data. In plus, a mai spus cateva lucruri dar Nasul nu le-a scris.
Tudor Chirila zice asa:
„Iohannis trebuie sa inteleaga ca nu a fost ales presedinte decat de frica lui Ponta. Este un esec. Pana acum ne-a propus Romania lucrului bine Tacut. Iesim in strada. Si vom iesi in strada impotriva oricarei incercari de regrupare a lor cu oameni din esalonul 2. Nu mai vrem sa fim pacaliti. Iesim in strada. Daca punctul 8 de la Timisoara ar putea fi rescris astazi el ar suna asa: Sa se interzica accesul in Parlamentul Romaniei tuturor celor care au facut parte dintr-un partid politic sau au detinut o functie publica in ultimii 25 de ani.”
Eu inteleg de la el ca si idiotul trebuie sa plece.
Cu toata gasca care il sustine si care isi zice PNL.
Numai PNL nu e.
Sau nici pe Chirila nu-l inteleg bine.
Si Chirila cine e sa conteze parerea lui? Probabil ca lui ii lipseste circul la Tv cand presedintele iesea in fiecare zi sa faca circ si sa distreze prostimea. Iar ca sa-l faci idiot, ar trebui sa te situezi undeva deasupra lui, ceea ce ma indoiesc la modul in care rationezi…
Pai, Tudor Chirila e cineva in Romania. O persoana binecunoscuta si deosebit de apreciata.
Tu esti un nimeni prost care ascunde un comunist imputit sub denumirea „anti.comunist”.
Atat de prost esti incat nici macar nu ai inteles ca intrebarile mele erau peiorative.
Te poti lua de mana cu GHINION!
Bai mooista mica, banuiam ca esti o tarfa PMP 2% de pe centura. Acum ai confirmat. Iti recomand sa te ascunzi impreuna cu tovarasele tale centuriste, ca nu mai aveti niciun viitor! Hai marsh, ca te asteapta tiristii, tarfa!
dobitoc cretin ,esti pe naiba anti ,tipa comunismul securisti in maduva ta canalie ,marsh tu tarfa lingau de tradatori ai vazut poza celor 4 crai tradatori ?pe care-l pupi in kur .
Hopa! A mai aparut inca o tarfa comunista de centura din PMP 2%! Auzi, inghite tot ce ti-au dat tiristii si marsh inapoi la munca, curvistina mica!