AcasăJustițieAnticorupțieSTENOGRAME din Dosarul transferurilor |Judecătoarea reținută: " Vai de capu’ meu!...

STENOGRAME din Dosarul transferurilor |Judecătoarea reținută: ” Vai de capu’ meu! Băi, nu spuneţi nimic de mine!”

judecatoare_00732100

Procurorii anticorupție au interceptat-o ambiental pe judecătoarea Geanina Terceanu, de la Tribunalul Bucureşti, reţinută pentru luare de mită în dosarul Transferurilor. Magistratul mărturisea unui apropiat că ” n-a mai rămas cu nimic de-acolo” și că a cheltuit banii obținuți ilegal.

Anchetatorii DNA au reţinut-o, joi, pe Geanina Terceanu, pentru luare de mită (220.000 de euro, potrivit procurorilor) şi au pus în mişcare acţiunea penală faţă de Ioan şi Victor Becali, impresari sportivi la data faptei, pentru dare de mită.

Geanina Terceanu, Ioan şi Victor Becali au fost duşi, vineri, la Curtea de Apel Bucureşti, care va decide dacă admite propunerea procurorilor de arestare preventivă a celor trei, pentru 30 de zile.

Conform referatului cu propunere de arestare preventivă, judecătoarea a fost interceptată ambiental în timp ce discuta cu un intermediar despre banii primţi de la fraţii Ioan şi Victor Becali.

„Discuţia a fost purtată în contextul în care (…..) şi (…..) s-au deplasat la locuinţa suspectei Terceanu Geanina, căreia i-au solicitat cu împrumut suma de 150.000 de euro, sumă de care (…..) avea nevoie pentru a acoperi prejudiciul cauzat într-un dosar penal în care era trimis în judecată pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat”, se arată în referatul cu propunere de arestare al procurorilor.

(…) Intermediar : Mă, e vorba de Becali..

Terceanu Geanina: Cu cine ai vorbit? (…..) : Cu Internele. (…) Cu Internele? Cine ţi-a…?

I: DNA-u’, DNA-u’, măi!

Terceanu Geanina: …[neinteligibil]… nu mai veni. (…..): Da. (…): Nu mai veni acum p-aici, să scăpăm din chestia asta! (…..):

I: Ă?

Terceanu Geanina : Băi, nu spuneţi nimic de mine!

(…..) Terceanu Geanina : D.N.A.? Da’ D.N.A. a venit? Din trafic te-a luat? (…..)

I: Da, mă da! Au venit şi m-au luat pe sus. „Bună ziua, nu ştiu ce. Bună ziua.”.

Terceanu Geanina: Înseamnă că te-au filat. (…..) Vai de capu’ meu! (…) Nu spuneţi… nu spuneţi nimic! Asta este!

I: Băi stai liniştită, că dacă vroiam să te da până acum, te dădeam. Stai liniştită că nu dau nimic.

Terceanu Geanina: Ai înţeles? Deci, nu daţi în gât, că pedeapsa o dă instanţă!

I: Da’ nu-i vorba de dat în gât! Da’ băi, stai liniştită, că nu fac… nu fac… Deci, nu fac…

(…)

Terceanu Geanina: Eu n-am mai rămas cu nimic de-acolo! Adică, nu v-am zis?

I: Ai cheltuit toţi banii? Mamă, mânca-ţi-aş! Am zis că asta-i sigură, zic: „Bă, vorbim cu ea.” şi…

Terceanu Geanina: Nici n-am… Doamne, Maica Domnului!

I: Băi, nu-ţi face probleme. Nu mai sta cu frică că nu dau de tine! …[*neinteligibil*]… de toţi.

Terceanu Geanina: Deci, n-am bani!

I: Da banii ăia care… De la ăştia 100.000?

Terceanu Geanina: I-am… i-am cheltuit.

  • I: I-ai cheltuit?

Terceanu Geanina: Nu mai am.

sursa: Mediafax

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.