AcasăPoliticAdministrațieAJUTOARE SAU ÎNCURCĂ-LUME? Ce spune polițistul brașovean Marian Godină despre agenții rutieri...

AJUTOARE SAU ÎNCURCĂ-LUME? Ce spune polițistul brașovean Marian Godină despre agenții rutieri | „Te-ai pus vreodată în pielea lui? Te-ai gândit cum e acolo?“

godinaSunt huliţi de mulţi. Foarte puţini îi simpatizează, mai ales când te fluieră şi te trage pe dreapta. Şi, gata…amenda! Cei mai mulţi spun că, atunci când apar ei în intersecţii, mai mult ar încurca circulaţia. Aşa să fie? Voi ce spuneţi? Sunt poliţiştii de la Rutieră ajutoare sau încurcă-lume?

Marian Godina, politistul brasovean care a devenit cunoscut pentru povestirile sale amuzante din timpul serviciului, a postat pe Facebook noi dezvaluiri despre meseria de agent rutier:„Polițiștii rutieri merită respectul nostru!”. Marian Godina a vorbit de aceasta data despre experientele politistilor rutieri care dirijeaza circulatia autoturismelor, scrie mariustuca.ro.

„Pe polițistul rutier îl vezi zilnic în intersecție, dirijând traficul. El se află acolo pentru că e aglomerat, nu e aglomerat pentru că se află el acolo. Te-ai pus vreodată în pielea lui? Te-ai gândit cum e acolo?“

„Îți propun ca azi să fii polițist rutier, în intersecție.
În mijlocul intersecției ai răspundere. Siguranța participanților la trafic depinde de atenția și de priceperea ta. Trebuie să fii atent la semnalele pe care le faci și să te asiguri că ele au fost corect înțelese de conducătorii auto cărora le-au fost adresate. Trebuie să manifești o și mai mare atenție față de pietoni, deoarece printre aceștia se află persoane fără permis de conducere, care respectă culoarea semaforului, deși semnalele polițistului trebuie respectate cu întâietate.
Nu ai vrea să faci semn unor conducători auto să mărească viteza, fără să observi că în spatele tău sunt pietoni angajați în traversare. Din păcate, nu ai ochi și la spate, dar trebuie să înveți să observi tot ce se întâmplă în jurul tău. Pe lângă grija celorlalți, trebuie să ai grijă și de tine. Un conducător auto neatent, sau oglinda unui autobuz te poate lovi. Trebuie să te concentrezi pe ceea ce ai de făcut, ignorând mimica unor șoferi care nu îți urează chiar de bine și să îți păstrezi calmul, deși în jurul tău nervozitatea plutește în aer.

Fiind atent la toate aceste aspecte, e posibil să uiți de frigul de afară, să nu simți că ești ud până la piele și să nu sesizezi că ai doi centimetri de zăpadă pe caschetă. De picioare sigur uiți, pentru că nu le mai simți, sunt primele care îți îngheață iarna și primele care simți că se topesc vara.
Dar toate astea le simți când ajungi acasă și te cam doare spatele, mănușile nu mai sunt tocmai albe iar gulerul cămășii, pe care ai luat-o curată de dimineață, arată acum de parcă ai șters cu el toba de eșapament.
E meseria pe care ți-ai ales-o și nu te plângi. Nu ceri să fii iubit de lume, nici să fii simpatic. Ești demn și nu ceri milă. Dar îți dorești să fii respectat.
Polițiștii rutieri merită respectul nostru!“

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.