AcasăActualitateValeriu Zgonea: “Am primit avizul CCR, sunt indeplinite conditiile pentru continuarea procedurii...

Valeriu Zgonea: “Am primit avizul CCR, sunt indeplinite conditiile pentru continuarea procedurii de suspendare”

Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a declarat, vineri, ca a primit avizul Curtii Constitutionale privind suspendarea presedintelui Traian Basescu, fiind indeplinite astfel toate conditiile pentru continuarea procedurilor parlamentare. Zgonea a anuntat ca a transmis la randul sau avizul CCR tuturor parlamentarilor, precizand insa ca nu a citit pe fond documentul, informeaza Mediafax. „A trimis avizul consultativ al Curtii Constitutionale, avizul consultativ, eu in acest moment am cerut sa fie distribuit liderilor grupurilor parlamentare, sa fie pus la casute pentru toti parlamentarii si membrii Biroului Permanent”, a spus Zgonea. „Curtea a respectat termenul nostru, desi este un termen foarte strans, a fost corecta si avizul consultativ a fost transmis. Asa cum am si spus in Biroul Permanent reunit, Curtea este o institutie fundamentala a statului roman, nimeni nu va exercita presiuni asupra ei si ea prin termenul stabilit de Parlament prin plenul sau va transmite acest raport”, a mentionat presedintele Camerei Deputatilor. Zgonea a multumit Curtii pentru promptitudinea cu care s-a pronuntat, apreciind ca „este un exemplu ca inRomaniajustitia este independenta”. Zgonea a fost intrebat daca este mai degraba un aviz negativ decat unul pozitiv. „Curtea are aviz consultativ, Curtea nu se pronunta clar”, a raspuns presedintele Camerei. El a subliniat ca in acest moment sunt indeplinite toate conditiile pentru continuarea procedurilor privind suspendarea presedintelui. „Suntem astazi in indeplinirea tuturor conditiilor stabilite de Constitutie si de Regulamente ca, la ora 17.00, asa cum am si semnat impreuna cu domnul Antonescu, plenul reunit sa inceapa, iar presedintelui Traian Basescu i-a fost deja trimisa scrisoarea sa fie invitat pentru ora 17.00”, a mai sustinut Zgonea.

RELATED ARTICLES

3 COMENTARII

  1. N-a citit avizul CCR, dar e convins ca s-au indeplinit toate conditiile pentru continuarea procedurii de suspendare! Potrivit avizului, nici unul din punctele ridicate de USL nu il recomanda pe presedinte pentru suspendare. Din contra, reiese ca Traian Basescu nu a gresit dpdv constitutional. Singurul repros ce i se poate aduce presedintelui este ca nu a fost de o „eficienta maxima” ca mediator intre puterile statului sau intre stat si societate! Curtea s-a pronuntat clar, d-le Zgonea, chiar de avizul acesteia e doar consultativ! Pentru tot romanul, e importanta parerea Curtii Constitutionale a Romaniei.

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.