AcasăHomepageDE PRIN LUME ADUNATE: Un trib din Pacificul de Sud se închină...

DE PRIN LUME ADUNATE: Un trib din Pacificul de Sud se închină la spiritul unui fost soldat american din Al Doilea Război Mondial | „Pentru ei este mai puternic decât Iisus”

john frum - ceremony

Pe insula Tanna din Pacifiul de Sud are loc anual o procesiune mai puțin obișnuită. Aici, un trib local îl venerează și îl consideră totodată protector al insulei, pe John Frum, fost soldat al armatei Statelor Unite în cel De-al Doilea Război Mondial. Pentru a-l omagia și a-i aduce ofrande, cei mai în vârstă se îmbracă în uniforme militare iar alții se pictează în culorile steagului american, scrie dailymail.co.uk

Conform legendelor, John Frum (care simbolizează probabil ideea de militar american salvator) se va întoarce într-o zi pe insulă unde va vindeca toți bolnavii, iar împreună se vor bucura de belșug și prosperitate. Potrivit șefului de trib, pentru ei John Frum este mai important decât Iisus. Pentru ei John Frum este un spirit Zeu atotputernic.

john frum - cargo cult

Al II-lea Război Mondial a avut un impact enorm asupra insulei Vanuatu și asupra oamenilor din Tanna. Insula a găzduit circa 300.000 de militari americani angrenați în conflictul din Pacific împotriva Japoniei. În zonă au fost construite spitale, s-au adus utilaje agricole iar oamenii băștinași au avut acces facil la alimente și provizii.

john frum - cargo cult 1

Numele de „John Frum”, sau „John de la”, este cel mai probabil doar o formă de prezentare a soldaților când intrau în contact cu localnicii: „Bună, sunt John din (from) New York” sau „Mă bucur să te cunosc, eu sunt John din Miami”.

Când războiul s-a terminat, iar acest „John Frum” a părăsit Vanuatu, modul de viață a localnicilor s-a degradat. Recunoscând că soldații au fost responsabili pentru scurta perioadă de înflorire a insulei, o mare parte din locuitori au elaborat acest cult al lui John Frum, dublat de practici tribale de venerare, în speranța că se va întoarce.

john frum - cargo cult 2

 

Sursa: cunoastelumea.ro

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.