AcasăDezvăluiriExplozivRaluca Prună DESTĂINUIE care e canditatul cu șanse maxime la șefia DNA...

Raluca Prună DESTĂINUIE care e canditatul cu șanse maxime la șefia DNA | Ce DECLARAȚII a făcut ministrul justiției despre numirile din mai

raluca_pruna_75692300

Raluca Prună a vorbit, vineri, într-un interviu pentru B1 TV, despre numirile care vor avea loc în acest an – de procuror general și șef al DNA. Ministrul Justiției a recunoscut, în privința Laurei Codruța Kovesi, că are în vedere reînvestirea în funcție.

„Funcția devine vacantă la mijlocul lunii mai. Legea prevede posibilitatea reînvestirii. Mă gândesc că e absolut logic ca cineva care a avut rezultate care sunt cunatificabile, statistice, reiesc din bilanțul anual, trebuie să nu fim ipocriți și să ne jucăm de-a procedura. Aștept bilanțul DNA. Toate datele mă determină să cred că ceea ce am de făcut e un lucru simplu. Să aplic legea și să reînvestesc pe procurorul șef”, a declarat Prună.

Ministrul a ținut să precizeze că meritele lui Kovesi sunt recunoscute și la nivel internațional.

„Sunt un reper în funcționarea instituțională. Acestea notează progresele remarcabile sub conducerea doamnei procuror șef Kovesi”, a spus Prună.

În ceea ce privește numirea procurorului general, Prună afirmă că integritatea a devenit un criteriu eliminatoriu.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.