Livia Stanciu, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a vorbit la Bilantul DNA pe 2015 despre fenomenul „scriitorilor” din puscarii. Sefa ICCJ a criticat faptul ca persoanele condamnate pentru coruptie beneficiaza de reduceri de pedeapsa, uneori considerabile, folosindu-se de „portita” lucrarilor „stiintifice”.
„Am constatat cu totii o lipsa de fermitate manifestata prin usurinta cu care persoane condamnate la pedeapsa cu inchisoare pentru fapte grave de coruptie beneficiaza de reduceri de pedeapsa, uneori mult prea mari, ca urmare a scrierilor unor lucrari al caror caracter stiintific e cel putin indoielnic, sau cum se spunea intr-un cotidian britanic, aceste lucrari stiintifice reprezinta realizari uimitoare pentru orice om.
‘Productivitatea’ din penitenciare, spuneau ei, nu e fondata in niciun mod pe zelul academic. Asistam in Romania, se spunea, la o adevarata academie a infractorilor. Oare ne place despre noi sa spuna asa ceva?
Infractorii folosesc prevederile legale care spun ca o lucrare stiintifica echivaleaza cu 30 de zile de inchisoare. Oare faptul ca in mai putin de 2 ani s-au scris 440 de lucrari nu ar trebui sa ne puna mari intrebari?
Oare nu aveau dreptate britanicii cand spuneau ca in Romania in penitenciare exista campioni ai oamenilor de stiinta? In fata lor ar trebui sa se incline pana si Balzac.
Lipsa de fermitate despre care vorbeam se manifesta in ultima perioada nu numai pe aceasta latura, ci si prin faptul ca acceptam si ma intreb oare de ce o parte din dispozitivul hotararilor de condamnare a coruptilor sa nu fie pusa in executare”, a spus Livia Stanciu, citata de hotnews.ro, la Bilantul DNA.