În 2016, melodia care va reprezenta la Eurovision nu este doar o compoziție muzicală apreciată de specialiștii în domeniu, ci și un manifest al generației tinere din România. „Moment Of Silence”, compusă și interpretată de Ovidiu Anton, transmite un puternic mesaj social, o chemare la mobilizare la lupta pentru dreptate și adevăr.
„Piesa cu care particip este o piesă din suflet pentru suflete. Moment Of Silence este o chemare, o chemare la unitate. Nu trebuie să uităm că suntem stăpâni pe viețile noastre și că nimeni, absolut nimeni, nu are dreptul să ne folosească pentru interese obscure. Moment Of Silence este un îndemn la trezite, un îndemn la luptă, dar o luptă a cuvântului, pentru demnitate și adevăr. Rolul muzicii este să unească oamenii. Dacă Moment Of Silence ne-a adus împreună, înseamnă că am reușit”, a spus, pentru Click!, Ovidiu Anton.
Întrebat dacă melodia „Moment of Silence” este şi un tribut adus victimelor tragediei din clubul Colectiv, Ovidiu Anton a spus că piesa sa nu este una comemorativă, fiind însă dedicată oamenilor care pot schimba ceva.
„Există nişte limite pe care cred că nu este cazul să le trecem. Există nişte lucruri care se simt fără a fi nevoie să le spunem. Piesa mea nu este o piesă comemorativă. Cine nu s-a gândit, nu numai că nu e rocker, nu e om. Dar piesa mea este pentru cei care sunt astăzi aici, este pentru cei care pot face ceva ca să stopăm un serial (…) E un serial întreg pe care noi trebuie să îl regizăm, nu alţii. Mă bucur că am reuşit să câştig demn, fără să apelez la senzaţional, pentru că eu aşa sunt şi nu vreau să fiu altfel”, a spus Ovidiu Anton.
VERSURILE MELODIEI „MOMENT OF SLENCE” / „O CLIPĂ DE TĂCERE”:
Stăm pe o margine
 Ei vor sa cedăm
 Ei vor să cădem
 Pentru că puterea este in joc
 Ei defilează
 Râzând la noi cum dispărem
 Cu sânge pe mâini
 Ei savureazî ospățul,
 Crucea pe perete
 Ochii fiarei
 Ei defilează
 Râzând la noi cum dispărem
 Iar eu chiar nu mai rezist
 Aceasta ură imi arde sufletul
 În cele mai întunecate nopți
 Simte puterea din tine
 Păstreaza un moment de tăcere
 Și luptă pentru adevăr
 Luptă pentru adevăr
 I-am văzut pe toti, venind si plecând
 Ei sunt vinovații
 Vorbe goale, jocuri perverse
 Pentru ca, pentru toate minciunile lor,
 Noi plătim cu viețile noastre.
 În cele mai întunecate nopti
 Simte puterea din tine
 Păstreaza un moment de tăcere
 Și luptă pentru adevăr.
 Privind zilele cum se scurg
 Nimic nu s-a schimbat, nimic nou
 Pastrează un moment de liniste
 Si luptă pentru adevăr
 Luptă, vom câstiga lupta
 Crede , vom câstiga lupta
 Trebuie sa câstigam lupta!
 În cele mai întunecate nopți
 Simte puterea din tine
 Păstrează un moment de tăcere
 Si luptă pentru adevăr
 Privind zilele care se scurg
 Nimic nu s-a schimbat, nimic nou
 Păstrează un moment de tăcere
 Si luptă pentru adevăr!
Luptă pentru adevăr!

