Prezent la Timişoara la o sindrofie Klaus Iohannis a ţinut un discurs în care pentru prima dată după 17 decembrie 2016 s-a referit la Guvernul Cioloş:
„Sînt lucruri care mă nemulţumesc la acest Guvern, dar nu toate se rezolvă pe scena publică. Unii au vorbit despre acest guvern ca şi cum ar fi «al meu». Nu e guvernul meu. Acest guvern a fost o soluţie, pînă la alegerile din toamna acestui an, generată de o situaţie de criză şi la care au subscris cele mai importante partide politice. ”
În mod obișnuit indiferentă la viața și activitatea Președintelui, Presa a difuzat, totuși, cu generozitate acest citat din Discurs, plasîndu-l sub semnul Lepădării lui Klaus Iohannis de Guvernul Dacian Cioloș.
Într-adevăr, ieșirea lui Klaus Iohannis din tăcerea sa solemnă de cavou nelocuit pentru a măcăni textul de mai sus are semnificația unei disocieri de ultimă oră de Guvernul tehnocrat.
A rămîne însă la atît ar fi pentru analist o mare greșeală.
Intervenția publică de la Timișoara trebuie radiografiată atent pentru a înțelege ceva nu numai din felul de a fi al lui Klaus Iohannis, dar și din moravurile moldo-valahe ale politicianismului românesc de azi.
Carmen Aura Răducu, ministrul Fondurilor Europene în Guvernul Dacian Cioloş, instalat la Palatul Victoria, şi-a dat demisia.
Anterior, a demisionat din Guvern ministrul Muncii.
Dacă ne gîndim la zăpăceala din domeniul Culturii, ar trebui să se pregătească de plecare şi Vlad Alexandrescu.
Ţinte ale criticilor din toate părţile sînt şi alţi demnitari: ministrul Sănătăţii, ministrul Justiţiei, al Agriculturii.
Ministrul ministerului fantezist pentru Consultare Publică si Dialog Civic nu e în pericol să fie demis sau să-şi dea demisia.
Şi asta din simplul motiv că ministrul a fost dat dispărut la puţin timp de la instalarea noului Guvern.
Demisia lui Carmen Aura Răducu primeşte o semnificaţie crucială pentru experimentul numit Guvernul Dacian Cioloş.
Ministrul şi-a dat demisia la cererea premierului.
Asta înseamnă, deşi Dacian Cioloş se poartă cu fosta colegă cu mănuşi, că demnitarul a eşuat în administrarea domeniului.
Domeniul nu e însă Sportul sau IT-ul românesc.
Domeniul e Administrarea Fondurilor Europene.
Guvernul Dacian Cioloş a fost poreclit Guvernul birocraţilor de la Bruxelles.
Unii i-au zis aşa din motive critice.
Alţii, cei mai mulţi, i-au zis aşa din motive de simpatie.
După Guvernarea politicienilor băştinaşi, cu orizonturile privirii frînte de graniţele naţionale, a venit la Victoria Guvernul tehnocraţilor de la Bruxelles, cu presupuse orizonturi ale privirii trecînd dincolo de fruntarii, atingînd inevitabil graniţele Uniunii Europene.
Nimic nu e mai pe măsura unui Guvern de la Bruxelles decît administrarea fondurilor europene.
Ei bine, tocmai la administrarea fondurilor europene a zbîrcit-o Guvernul Dacian Cioloş.
De mai mult timp, Guvernul Dacian Cioloş dă semne de prăbuşire continuă şi inevitabilă.
De mai mult timp, Guvernul Dacian Cioloş ne demonstrează în chip zdrobitor eşecul experimentului numit Guvern tehnocrat independent politic.
Aşa cum am scris chiar din clipa instalării, Guvernul Dacian Cioloş e o premieră în Istoria României postdecembriste.
Celelalte două guverne – Theodor Stolojan şi Mugur Isărescu – au fost într-adevăr, guverne de tehnocraţi, dar n-au fost guverne independente politic.
Guvernul Stolojan, alcătuit din FSN şi PNL, a beneficiat în Parlament de sprijinul asumat al majorităţii întruchipate de cele două formaţiuni.
Guvernul Mugur Isărescu, deşi condus de un independent, a beneficiat de sprijinul majorităţii parlamentare de la vremea respectivă – CDR şi PD.
Guvernul Dacian Cioloş a fost din start un Guvern proclamat independent de partide.
Desigur, el a trecut prin Parlament cu un vot covîrşitor.
Da, dar nici la vot, nici după aceea, Guvernul Dacian Cioloş n-a fost asumat făţiş de PSD sau de PNL.
Indiscutabil, Guvernul Dacian Cioloş a fost şi este o catastrofă. Bietul Dacian Cioloş s-a zbătut şi se zbate să ţină acest Guvern pe linia de plutire.
Dar pentru ca un Guvern să nu ia apă, ca şi în cazul unei nave, singur Căpitanul nu ajunge.
E nevoie ca şi ceilalţi membri ai echipajului să fie dacă nu buni, atunci măcar în limitele minimului profesionalism.
Cu mici excepţii, datorate unor prestaţii anterioare, membrii Guvernului Dacian Cioloş sînt habarnişti în materie de administrare a domeniului.
Poate în profesia lor unii dintre ei sînt mari specialişti, deşi nu văd ce mare specialistă în Justiţie e Raluca Prună, simplă traducătoare la Departamentul juridic al Uniunii Europene.
Administrarea unui domeniu, fie acesta şi al Tomberoanelor dintr-un cartier bucureştean, presupune nu specialişti într-un domeniu, ci specialişti în administrarea unui domeniu.
În chip pervers s-a contrapus Guvernul de tehnocraţi Guvernului politic, făurindu-se imaginea absolută falsă a Guvernului de politicieni ca alcătuit din politicieni în genul bucătăreselor de colhoz promovate miniştri.
Nimic mai fals decît aceasta.
Chiar şi în regimul Ceuaşescu, din rîndurile demnitarilor au început să dispară politrucii fără o profesie bine conturată.
Toate marile partide politice din prezent au însemnată bază de cadre tehnocrate.
Nici în Guvernul PDL, nici în Guvernul PSD, n-au fost miniştri politruci. Au fost miniştri a căror profesie de bază ţinea de domeniul respectiv. Dacă raportăm membrii Guvernului Cioloş la membrii Guvernului Năstase de pe vremuri sau chiar la membrii Guvernului Ponta, vom constata că la Justiţie era un jurist şi nu o traducătoare, la Cultură un mare om de cultură şi nu un cadru universitar pur şi simplu, prin nimic afirmat în cultura română. Aceşti tehnocraţi aveau, faţă de Guvernul Dacian Cioloş, avantajul, uriaşul avantaj al experienţei de administrare.
Tehnocraţii erau pregătiţi de partide să fie miniştri încă de pe vremea cînd activau la organizaţia de tineret.
Activitatea într-un partid politic e pînă la urmă o experienţă extraordinară de administrare.
Aici înveţi să negociezi.
Aici înveți să concretizezi un proiect.
Aici înveţi să te baţi pentru o iniţiativă.
Aici înveţi să comunici cu opinia publică.
Membrii Guvernului Dacian Cioloş nu au şi nici nu puteau să aibă o asemenea experienţă.
Asta ar fi una dintre cauzele de esenţă ale eşecului numit Guvernul Dacian Cioloş.
O altă cauză constă în faptul că Guvernul Dacian Cioloş a fost înfăţişat opiniei publice nu drept ceea ce era – un guvern de avarie, un Guvern de administrare temporară a ţării – ci un Guvern Salvator.
Şi cel care a impus această imagine a fost nimeni altul decît Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis se dezice acum de Guvernul Dacian Cioloş.
Ori ne crede proşti, ori nu ştie ce a zis şi ce a făcut cu doar cîteva luni în urmă.
Să reamintim că Klaus Iohannis s-a implicat pînă peste cap în desemnarea lui Dacian Cioloş şi în impunerea Guvernului tehnocrat.
Aşa cum au arătat unii participanţi la consultările de la Cotroceni, discuţiile cu partidele şi chiar cu societatea civilă pentru desemnarea premierului au fost de ochii lumii.
Sentimentul celor care au participat – mi-a zis Călin Popescu Tăriceanu la un interviu la B1 Tv – a fost cel de lucruri aranjate înaintea consultărilor.
Consultările au fost o comedie, o comedie de cămin cultural.
Liderii partidelor parlamentare, membrii societăţii civile au fost chemaţi la Cotroceni de ochii lumii, pentru că aşa cerea Constituţia.
În realitate, Guvernul Cioloş era pus la cale înainte de aceste consultări, după Tragedia de la Colectiv, dacă nu chiar înainte de Tragedia de la Colectiv.
După ce-a vîrît pe gît Guvernul Dacian Cioloş liderilor PSD speriaţi de Binomul SRI-DNA, Klaus Iohannis şi-a asumat acest Guvern în chip spectaculos.
A participat la instalarea Guvernului la Palatul Victoria, premieră postdecembristă, ţinînd un discurs cu valoare de imn înălţat noului Guvern.
S-a dus apoi la instalarea miniştrilor de Interne, de Externe, al Apărării.
Peste tot a lăudat Guvernul Dacian Cioloş.
Din toate aceste discursuri, din Mesajul în Parlament, din declaraţiile de după consultări s-a văzut limpede că Guvernul Dacian Cioloş e Guvernul Personal al lui Klaus Iohannis.
În cadrul interviului acordat pe 16 noiembrie 2015 la TVR, Președintele evită formula Guvernul Meu. Prin tot ce spune despre acest Guvern ne convinge că-l consideră Guvernul său.
„Prin guvernul meu am înţeles atunci şi înţeleg şi acum un guvern cu care colaborez, un guvern cu care căutăm împreună cele mai bune soluţii, cele mai bune abordări şi în politica internă şi, cu siguranţă, în politica externe, dar foarte important în ce priveşte securitatea naţională. Şi cred că acest guvern, care acum este în audieri în Parlament, în această după-amiază, au fost audiaţi în comsiile reunite cei propuşi pentru fotolii de ministru, acest guvern poate să fie şi chiar cred că va fi un guvern cu care voi colabora foarte bine.”
Şi vine acum Klaus Iohannis, cînd Guvernul Dacian Cioloş e un dezastru să se lepede de acest Guvern, să ne spună că nu-i al lui.
Dar nu numai atît.
Înainte de instalarea şi în ziua instalării, Klaus Iohannis s-a dat peste cap să ne convingă că Guvernul Dacian Cioloş e un Guvern Salvator, un Guvern unic în Istoria României, menit a demonstra cît de bine se poate guverna fără partide, unul ivit din cerinţele Străzii.
Guvernul Cioloş a fost prezentat de Klaus Iohannis ca „o şansă pentru România”, „o premieră care ajută România”.
Guvernul Dacian Cioloș a pornit la drum cu un handicap.
Fiind vorba de un Guvern în afara partidelor, partidele nu numai că nu l-au apărat public, dar mai mult l-au folosit și-l folosesc ca un sac de box din motive electorale. Cine vrea să cîștige ceva în plan electoral, denunță Guvernul Dacian Cioloș.
Deși al lui Klaus Iohannis, Guvernul Dacian Cioloș n-a fost apărat de președinte în nici o clipă de la instalare.
Mai mult, acum, cînd Guvernul e la ananghie, Klaus Iohannis se leapădă de el fățiș.
Prestație de politruc român ieftin!
sursa: cristoiublog.ro