AcasăApărareArmată O NOUĂ TRAGEDIE în Afganistan | Doi militari români au murit...

News Alert O NOUĂ TRAGEDIE în Afganistan | Doi militari români au murit și un al treilea a fost rănit în apropiere de Kandahar

militari-romani

Doi militari români și-au pierdut viața și un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, ora 10,45, în apropiere de localitatea Kandahar, pe timpul executării unei misiuni de instruire a polițiștilor afgani, informează MApN, citat de agerpres.ro

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în urma incidentului, celor trei militari de la forțele pentru operații speciale, care au fost răniți, li s-a acordat primul ajutor la fața locului și au fost transportați imediat la spitalul militar cel mai apropiat.

Din nefericire, plutonierul Dumitrescu Iulian și sergentul Vizireanu Adrian nu au supraviețuit, iar starea militarului rănit este stabilă și urmează să fie transferat la un spital din Germania, precizează MApN.

Conform sursei citate, familiile victimelor au fost anunțate, iar incidentul este anchetat de o comisie militară.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale transmite, în numele întregului personal, sincere condoleanțe familiilor militarilor decedați și urmărește cu atenție evoluția situației medicale a celui rănit.

„Am aflat cu profundă tristețe despre moartea militarilor care au căzut la datorie astăzi, în timpul executării unei misiuni în Afganistan. Atât personal, cât și în numele tuturor militarilor români, transmit condoleanțe familiilor, prietenilor și camarazilor lor de arme. Dumnezeu să-i odihnească pe acești bravi ostași și buni români!”, a transmis ministrul Mihnea Motoc, citat în comunicat

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.