AcasăExternConflicte armateRomânia și războiul civilizațiilor. Noua Ordine Mondială este aproape!

România și războiul civilizațiilor. Noua Ordine Mondială este aproape!

papusarii1
Dacă în Evul Mediu românii s-au aflat chiar pe linia frontului războiului purtat de lumea catolică cu cea ortodoxă, iar pe de altă parte pe linia frontului dintre Imperiul Otoman și Europa Creștină, astăzi, alături de vechiul conflict religios fratricid, au apărut elemente noi care nu pot decât să îngrijoreze.

Imperiul Otoman a dispărut, dar islamizarea Europei este mai actuală și mai agresivă ca oricând.

Orice ar spune cei naivi, în spatele dramei refugiaților se ascunde un proces organizat de colonizare arabă a Europei, menit să ducă, în timp, la condițiile propice creării acelei Noi Ordini Mondiale dorită de „elitele oculte” ale planetei, cele care visează un Stat Global pe care să îl conducă cu o mână de fier. Pentru a ajunge acolo au însă nevoie de distrugerea statelor națiune, de amestecarea raselor, de destabilizare și insecuritate pentru ca oamenii să accepte, ce pe o soluție salvatoare, Guvernul Global, legile Big Brother, Noua Orânduire pe care o visează elitele financiare…

Vor reuși să își ducă planul la îndeplinire? Ce poate face România în acest context geopolitic? Știm care sunt agenții anti-români din interior? În acest episod al emisiunii Adevăruri Tulburătoare vom discuta deschis și fără menajamente despre aceste lucruri!

Vizionare cu folos!

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/

Emisiune Adevăruri Tulburătoare poate fi urmărită la Nașul Tv în fiecare vineri, de la ora 22:00 și în reluare duminica, de la ora 11:00.

Restul episoadelor pot fi vizionate aici: https://www.youtube.com/user/roxindaniel/videos

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.