AcasăPoliticDeclarațiiEXPLOZIV! Germania impune SCHIMBĂRI RADICALE în UE | Martin Schulz propune înlocuirea...

EXPLOZIV! Germania impune SCHIMBĂRI RADICALE în UE | Martin Schulz propune înlocuirea Comisiei Europene cu un guvern european autentic

martin schultz

Președintele Parlamentului European (PE), Martin Schulz, propune într-un articol ce va fi publicat luni de cotidianul Frankfurter Allgemeine înlocuirea actualei Comisii Europene (CE) cu un guvern european autentic, care să fie controlat de un parlament bicameral, consemnează agenția EFE, conform agerpres.ro

Conform propunerii avansate de Schulz, una dintre cele două camere ar urma să fie actualul Parlament European, iar cealaltă ar fi alcătuită din reprezentanți ai guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene.

Președintele PE își justifică inițiativa prin faptul că o asemenea schemă este cunoscută de cetățeni prin prisma experienței din propriile lor țări și astfel deciziile luate în interiorul UE ar deveni în opinia sa mai transparente.

Schulz mai consideră că în acest mod nemulțumirile cetățenilor nu vor mai fi îndreptate către Uniunea Europeană în ansamblul ei, întrucât li s-ar oferi posibilitatea să înlocuiască la urne guvernul european.

El menționează în articol că una dintre problemele UE în prezent este că cetățenii nu știu exact ce face această Uniune și uneori ea este acuzată de probleme care își au originea în deciziile luate de statele membre.

Schulz susține că prin propunerea sa nu cere „mai multă Europă”, ci o definire clară „a ceea ce pot cetățenii să aștepte de la UE”.

Uniunea Europeană, mai notează președintele PE, trebuie să se concentreze pe problemele ce nu pot fi rezolvate individual de statele membre și în același timp să nu se amestece în acele chestiuni care pot fi soluționate la nivel regional sau național.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.