AcasăPoliticAdministrațieEXPLOZIV! Soluţia "Mărieş" pentru finalizarea dosarelor CRIMELOR REVOLUŢIEI ŞI MINERIADELOR | O...

EXPLOZIV! Soluţia „Mărieş” pentru finalizarea dosarelor CRIMELOR REVOLUŢIEI ŞI MINERIADELOR | O direcţie specială condusă de un procuror civil secondat de un procuror militar

doru maries

Asociația 21 Decembrie a transmis, miercuri, Președinției un proiect de ordonanță de urgență care prevede înființarea unei structuri în Parchet care să investigheze crimele împotriva umanității. Președintele Asociației, Teodor Mărieș, s-a întâlnit cu șeful statului, Klaus Iohannis, care s-a arătat în favoarea acestui proiect.

„Poziția domnului președinte este că aceste dosare legate de crimele comunismului și crimele împotriva umanității trebuie să fie finalizate, pentru a nu rămâne o pată pe obrazul românilor și României. (…) I l-am lăsat (documentul — n.r.), l-a parcurs, (…) nu are nimic împotrivă. Cu certitudine ne va susține. Ne-a susținut permanent, nu văd de ce nu ar face-o acum”, a declarat Teodor Mărieș la ieșirea de la Cotroceni. El a precizat că va depune proiectul de ordonanță și la Ministerul Justiției, în zilele următoare fiind programate vizite la Guvern și la Parchetul General pe această temă.

O direcţie specială pentru crimele comunismului. Şi nu numai

„Această instituție ar urma să funcționeze în cadrul Parchetului General, precum DNA și DIICOT. Este o chestiune care se poate regla foarte simplu și se pot aduce procurori care nu au avut neapărat angajament la Ministerul Apărării Naționale. Direcția ar urma să fie condusă de un procuror civil și secondat de un procuror militar. Ar urma să aibă 25 de procurori, 20 de polițiști, o chestiune suplă. Nu venim cu posturi în plus, acești oameni există, practic, în structură, doar că li se încredințează aceste sarcini. Pentru că o acuză de crime împotriva umanității nu este de ici, de colo, iar ea s-a petrecut din 1945 și până în 1990”, a explicat Mărieș. El a adăugat că prin crearea acestei structuri se va urgenta finalizarea rechizitoriilor pentru trimiterea lor în instanță, conform ziarulring.ro

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.