AcasăDezvăluiriAnchete Jaf armat la o bancă din Arad | Autorul a abandonat...

Breaking News Jaf armat la o bancă din Arad | Autorul a abandonat banii furați la 200 de metri distanță de banca tâlhărită

 

scena-crimei

Un bărbat cu fața acoperită cu o cagulă a jefuit joi o sucursală bancară din municipiul Arad, de unde a sustras, sub amenințarea unui pistol, care ulterior s-a dovedit că ar fi fost de jucărie, 86.000 de lei, bani pe care individul i-a abandonat apoi la circa 200 de metri distanță de banca tâlhărită, conform agerpres.ro

Purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, Camelia Tuduce, a declarat, pentru AGERPRES, că Poliția a fost sesizată, la ora 11,55, cu privire la comiterea unei fapte de tâlhărie într-o unitate bancară din cartierul arădean Micălaca.

Potrivit reprezentantului IPJ Arad, casiera a fost amenințată de un bărbat care avea pe cap o cagulă cu un pistol, femeia dându-i acestuia suma de bani aflată în casierie, respectiv 86.000 de lei.

După comiterea atacului, bărbatul a părăsit unitatea bancară, abandonând la circa 200 de metri distanță un rucsac în care polițiștii au găsit suma de bani, o pereche de mănuși, o cagulă și un pistol de jucărie.

În unitate se mai aflau la momentul comiterii jafului încă două persoane angajate ale băncii.

Polițiștii s-au mobilizat pentru identificarea și prinderea autorului acestui jaf, a mai menționat comisar Camelia Tuduce.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.