AcasăBreaking NewsEvenimentVIDEOCLIPUL ZILEI, la UN AN de la tragedia "COLECTIV"! "Goodbye to Gravity"...

VIDEOCLIPUL ZILEI, la UN AN de la tragedia „COLECTIV”! „Goodbye to Gravity” | AMINTIŢI-VĂ DE NOI Video

Pe pagina de Facebook a formației Goodbye To Gravity, la aproape un an de la ultima postare, a fost publicat un videoclip al piesei „Heed the Call” de pe albumul „Matras of War”, care surprinde imagini dintr-un concert din 26 aprilie 2015, conform agerpres.ro

Clipul este dedicat celor care și-au pierdut viața în incendiul de la clubul Colectiv de pe 30 octombrie 2015.

„‘Heed the Call’ este o piesă care trebuia să aibă o altă poveste. Videoclipul a fost inițial filmat pentru a scoate în evidență energia pură care alimenta concertele formației, precum și devotamentul pe care cei cinci muzicieni îl arătau artei lor. Acum, atât melodia, cât și clipul au o însemnătate mai adâncă — ne amintesc de moștenirea nemuritoare a trupei și ne arată că ‘Goodbye to Gravity’ va fi mereu cu noi, în sufletele noastre. Vom continua să onorăm amintirea trupei prin viitoare demersuri, pe care le veți putea urmări accesând această pagină, care va fi actualizată cu noi informații. Până atunci, va invităm să vizionați videoclipul de mai jos, realizat în amintirea lui Alex, Mihai, Vlad și Bogdan, precum și a tuturor celor pe care i-am pierdut”, a precizat Vlad Bușcă, reprezentant al Universal Music România.

El a adăugat că Andrei Găluț, solistul formației, luptă în continuare pentru sănătatea sa prin intervenții chirurgicale și proceduri de recuperare.

„Pe vremea aceasta, în 2015, formația ‘Goodbye to Gravity’se pregătea să lanseze noul disc, intitulat ‘Mantras of War’. Trupa avea foarte multe planuri: să scoată cele mai ambițioase videoclipuri din carieră, să ofere concerte excepționale și să plece într-un lung turneu național, urmat de primul turneu european. Cel mai mult conta muzica iar băieții voiau ca aceasta să ajungă la cât mai multă lume. În noaptea de 30 octombrie însă speranța s-a transformat în scrum. Aproape tot ce fusese pregătit atunci pentru fani s-a pierdut. Dragostea pentru muzică pe care o împărtășeau cei cinci artiști a fost redusă la tăcere. Nu vom mai putea niciodată să ne așezam în primul rând la concertele lor, pentru a ne bucura de piesele puternice, încărcate cu semnificație. Ce putem să facem, însă, este să nu uităm forța copleșitoare a creației trupei. Este din nou octombrie, un an mai târziu… Încă îi mai plângem pe cei pe care i-am pierdut și ne amintim de ei și de ceea ce au lăsat în urmă”, a transmis Vlad Bușcă.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.