Fostul premier Adrian Năstase este nemulțumit de condițiile de care beneficiază în spatele gratiilor și a decis să scrie despre ele pe blogul personal. „Am înţeles că sunt unele persoane care mă invidiază pentru condiţiile din locul în care mă aflu”, le scrie Năstase prietenilor de pe internet.
Adrian Năstase a ținut să le împărtășescă cititorilor blogului care sunt condițiile în care își ispășește condamarea la Spitalul Penitenciar Jilava.
„Cei care vin aici – şi nu le doresc acest lucru – vor trebui să se trezească, în fiecare zi, la ora 5:30, vor dormi în paturi suprapuse, vor avea apă caldă câte două ore de două ori pe săptămână, vor trebui să se obişnuiască cu mirosul de sulf şi cu depunerile de pe ţevile de apă; vor trebui să înveţe să mănânce toate felurile de mâncare – bazate în principal, pe cartofi şi varză, – cu lingura; vor trebui să se înveţe să nu se sperie de şobolani – în curtea de plimbare – dacă aceştia nu sunt mai mari de 20 de cm; să respire mai puţin în zilele de caniculă – atunci când mirosul de la groapa de gunoi din apropiere este ingrozitor; să nu se enerveze la „invaziile” periodice de musculiţe şi de ţânţari, la urletele celor obişnuiţi să „socializeze” de la ferestrele celulelor, începând fiecare frază cu un angajament de a-şi introduce instrumentul, de regulă, în morţii interlocutorului; vor trebui să se obişnuiasă cu sunetul uşilor de metal şi cu sunetul lacătelor – dimineaţa şi seara –, cu lipsa telefonului, a calculatorului, a internetului, a multor comodităţi cu care erau obişnuiţi. Vor trebui să se obişnuiască să-şi vadă familia doar de 3-4 ori pe lună. Vor trebui să se obişnuiască, în definitiv, cu lipsa de libertate fizică, cu un mediu în care 80% din persoanele de aici sunt recidivişti.”, scrie Adrian Năstase.
Fostul prim-ministru din perioada 2000-2004 și-a încheiat postarea cu un mesaj optimist.
„In rest, rămâne cum am vorbit – locul acesta poate fi un fel de „cantonament”, dacă te gândeşti la Olimpiada viitoare. Depinde şi cum priveşti lumea… Unii ar spune că nu există decât ceea ce percepi – cei 4 m² în care trăieşti. Eu însă privesc mai departe…”, conchide Năstase.
Adrian Nastase a fost condamnat de Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe 20 iunie, la doi ani de inchisoare cu executare in dosarul Trofeul Calitatii. Potrivit postului Realitatea TV, Adrian Nastase isi dicteaza prin telefon postarile de pe blogul personal.
Administraţia Penitenciarelor reacționează la postările lui Năstase
Administraţia Naţională a Penitenciarelor precizează, referitor mesajele lui Adrian Năstase de pe blog, că deţinuţii, în condiţiile legii, pot transmite date, informaţii şi înscrisuri către aparţinători sau alte persoane aflate în afara închisorii.
„Persoanele private de libertate, în condiţiile legii, pot transmite date, informaţii şi înscrisuri către aparţinători sau alte persoane aflate în afara locurilor de deţinere ca urmare a asigurării drepturilor legale la petiţionare, corespondenţă, informare şi efectuare de convorbiri telefonice. (…) Orice persoană privată de libertate are dreptul de a efectua săptămânal, pe cheltuiala sa, cel puţin o convorbire telefonică de la telefoanele instalate în incinta locului de deţinere cu persoanele din exteriorul locului de deţinere, atât din ţară, cât şi din străinătate. Sunt interzise deţinerea şi folosirea telefoanelor mobile, precum şi a altor dispozitive de comunicare la distanţă, de către persoanele private de libertate”, se arată într-un comunicat al ANP.
Precizările ANP vin „ca urmare a materialelor apărute în ultimele zile în mass-media, referitoare la modalitatea de publicare a unor mesaje ale persoanei private de libertate A. N. pe o pagină web”. Instituţia ţine să menţioneze şi că, potrivit „unui mesaj postat pe pagina web la care se face referire în apariţiile mass-media, se precizează că materialele sunt publicate prin intermediul membrilor familiei – «M-am hotărât, de asemenea, să vă trimit, periodic, unele gânduri sau comentarii, prin Andrei, Mihnea şi Manuela» (http://nastase.wordpress.com/)”.
Nu stiu ce GPS foloseşti dar, pt. a merge cu inima iacpamta, mai toate softurile de aest gen au o optiune de simulare a traseului (fie cu bifare drumuri platite sau nu); vei avea, astfel, idee despre dificultatea traseului, nr. km parcurşi, combusibil consumat etc. Se pot pune şi asa numitele POI-uri, adică puncte de interes, adica obiective turistice, benzinarii, restaurante, bănci etc).
Nu-mi sta in caracter sa jignesc oameni aflati la ananghie,dar acest infumurat cum o ducea atunci cand cetatenii acestei tari faceau cozi de la 2 dimineata la lapte(mai ales cei ce aveau copii mici),la oua,zahar,ulei?totul se dadea pe ratie(drept ii ca burtosi erau doar cei din aparatul PCR).Noi,cei multi,in marea majoritate,aveam parte de un tratament mult mai aspru,fara sa ne fi facut vinovati de nimic,doar de faptul ca traiam sub un regim despotic,si unde,ca si pe vremea lui nastase,nimeni nu indraznea sa cracneasca.
Aştept să ne spună opinia şobolanilor despre lucrarea sa cu privire la participarea în cadrul U.E. Nu de alta, dar sunt şi ei şobolani europeni.
Mi-ar face plăcere să-i citesc astfel de postări, càţi mai mulţi ani de aici în colo.
Ma infumuratule,imi aduc aminte cand erai „mare scula pe bascula”si ii ironizai pe cei din opozitie cu discursurile tale.Ti-a venit acum randul sa dai socoteala(esti printre primii).Ai vazut ca nimeni nu e mai presus de LEGE!Le vine randul si celorlalti!NIHIL SINE DEO!
hai nu ne innebuni? asa e la inchisoare? ti-a trecut prin cap ca, macar teoretic, oamenii care ajung acolo n-ar trebui sa beneficieze de un nivel inalt de trai? trecand peste faptul ca nu crede nimeni ca ai macar o piscatura de tantar pe tine, desi poate ca ii auzi cand mai dai pe canalul discovery si nimeresti un documentar despre ei, daca tot puteti sa trimiteti informatii zilnic prin familie poate ne trimiteti si noua solutia cu ajutorul careia ati facut atatia bani in mod legal, ar fi frumos si poate ne-ati convinge ca tara asta n-a ajuns de rapa cu ajutorul dumneavoastra, desi am mari indoieli in privinta aceasta si poate ne spuneti si cum comentati ca in perioada cat ati stat internat la spital, rudele celorlalti internati de pe etajul unde va aflati nu si-au putut vizita bolnavii, banuiesc ca vi se pare corect.
Adrian Nastase, e paranoic.
El chiar crede ca e nevinovat si ca dictatorul cel odios i-a vrut raul, lui Cel-Mare, Cel-Bun, Cel-Vitez, Cel-Destept-Intelept, ce mai… Dumnezeul Romaniei.
Acest imbuibat, merita 10 ani ce carcera.
Daca tot se simte ca in „cantonament”, sa-si ia si echipa cu el, ca tot se plictiseste acolo singur printre detinuti de drept comun. Ce bine i-ar sta in celula cu Iliescu, Hrebenciuc, Mazare, Ponta si multe alte jigodii!
Acolo sa crapi porcule.
mai are niste procese, asta o fi doar perioada de incalzire.
Il scapa ai lui, Mai sta putin, de craciun e cu familia.
iata ce ne anunta voios primul plagiator al tarii :
„Eu am incredere ca dna Pivniceru poate incepe reforma reala a a Justitiei. „
Inca un pic si izbucneam in plans…
De ce nu cred o iota din ce scrii? Eu cred ca-ti merge ca la ma-ta acasa(scuze,dar sunt revoltata!).Sa fim seriosi,cartofi si varza…Cat despre musculite,tantari si sobolani…imi pare rau ca nu au „neshte” Ebola sau Hanta,asa ar scapa contribuabilii de-un detinut in plus,”ca cantonamentul” ti-e platit de catre toti cetatenii patriei,daca nu stiai acest lucru…
Nu ti-ar fi rusine,sobolanule!
oare Bombonel
o fi singurel
sau mai are coleguti
dintre delicventi marunti ?
E bine ca primul puscarias al tarii face o descriere a locului, pentru informarea altor candidati precum petr-patriciu ori cei care au fraudat la referendum. Aviz amatorilor.
Ma sicaneaza o multime de intrebari :
– oare Bombonel poarta zeghe ?
– exista zeghe (plural invariabil) adaptate anotimpurilor ? Acum, pe canicula poarta o zeghe lejera, din bumbac ? (dincolo de gluma, cred ca petrecutul caniculei la zdup care nu-i totdeauna sinonim cu racoare a fost pentru fermierul de la Cornu un adaos binemeritat la pedeapsa)
– si cate si mai cate intrebari la care palpitam sa aflam raspuns din relatarile urmatoare.
Ma cam nelinisteste preocuparea parinteasca a bombonelului de a da lectii Romanirei si UE, mai ales in ceea ce priveste relatia dintre ele. Inseamna ca nici canicula, nici sobolanii, nici mustele si nici varza nu i-au indoit aroganta.
Erata : petro-patriciu (sinonim si cu cu Dinu Paturica)
Da lectii sau mesaje?
mi-ar place sa colaboram .imi plac si mie coartlaiile si am multe poze si filmari video.inca nu le-am postat pe blogul meu deoarece lucrez la un videoclip (vrea sa la incorporez pe toate).apropo daca vrei sa iti fac un videoclip cu filmarile tale si pozele nu ezita.lucrez in photoshop si after efect.
unde ii este fularul’ burberry’ 😉 😆 saracul de el sa ii protejeze semnele ranii in continuare….