basescu_birou

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a aruncat justiția în aer când a dat publicităţii un nou episod în care apare fostul președinte. Traian Băsescu a fost înregistrat când dezvăluia că statul este unul mafiot, iar marile dosare din justiţie aveau un traseu prestabilit, conform stiripesurse.ro

Jurnalistul Liviu Avram susține, într-o postare pe Facebook, că fostul președinte Traian Băsescu pare „complice” la dezvăluirile lui Sebastian Ghiță. De asemenea, jurnalistul de la Adevărul distribuie o postare a lui Sorin Avram (Videograma), care susține că a rapidizat înregistrare cu 10%, iar jurnalistul care l-a înregistrat pe Băsescu este nimeni altul decât jurnalistul RTV, Victor Ciutacu.

De ce Băsescu pare complice la „dezvăluirile” lui Ghiță

Puneți-vă puțin în locul lui Traian Băsescu. Aflați că o discuție privată purtată acum câteva săptămâni vă este difuzată public. Care v-ar fi prima reacție?

a. Să-l demascați pe măgarul care a difuzat înregistrarea și să explicați contextul în care a avut loc discuția.

b. Să confirmați dialogul, să precizați că înregistrarea este puternic editată, dar să nu indicați și interlocutorul.

Traian Băsescu a ales varianta b. și, în loc să-l indice pe cel care l-a înregistrat, s-a întrebat retoric dacă interceptarea s-a făcut sau nu pe bază de mandat.

Păi doar doi oameni puteau să-i dea mandat lui Ciutacu ca să facă înregistrarea: Ciutacu însuși și Traian Băsescu.”, este mesajul postat de Liviu Avram, pe pagina de socializare.

Comeseanul lui Basescu din inregistrarea lui Ghita. I-am luat frumusel vorbele si le-am rapidizat cu 10%. Mie mi-a rezultat Ciutacu. Pe film am pus ambele variante, mai intai inregistrarea, apoi varianta rapidizata.”, scrie Sorin Avram.

Traian Băsescu a comentat, joi, la Palatul Parlamentului, înregistrarea prezentantă de Sebastian Ghiță. Fostul șef al statului a spus că nu știa că cineva înregistrează discuția și că problema este dacă persoana care a făcut acest lucru avea sau nu mandat de la vreo instuție a statului.

„Este o prostie. În primul rând eu nu am știut că cineva înregistrează și nu știu dacă a fost Sebastian Ghiță sau altcineva. Marea problemă este dacă cel care m-a înregistrat a făcut-o cu mandat de la vreo instituție a statului sau din proprie inițiativă. Vă mai spun un lucru. Eu cred că pedeapsa pe care a primit-o Voiculescu e una corectă”, a spus Traian Băsescu.

În urma difuzării înregistrării, procurorii de la Parchetul General s-au autosesizat pentru fapte de abuz în serviciu, fiind deschis un dosar penal.