AcasăPoliticAdministrațieIohannis, scrisoare DURĂ pentru Grindeanu | ABROGAŢI ORDONANŢA!

Iohannis, scrisoare DURĂ pentru Grindeanu | ABROGAŢI ORDONANŢA!

klaus-iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, i-a transmis miercuri, 1 februarie a.c., o scrisoare Prim-ministrului României, Sorin Grindeanu.

Vă transmitem în continuare textul scrisorii, citată de stiripesurse.ro:

„La data de 31 ianuarie 2017 Guvernul României a adoptat Ordonanța de urgență nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 92/01.02.2017.

Având în vedere prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţia României potrivit cărora Guvernul poate adopta Ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

Constatând faptul că Guvernul a adoptat acest act normativ cu o zi înainte de începerea sesiunii ordinare a Parlamentului, ceea ce pune în discuție însăși necesitatea acestui demers,

Reținând incidența dispozițiilor Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii ce conferă acestei autorităţi, în calitatea sa de garant al independenței justiției, competența de a aviza proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti,

Observând că, în cadrul procesului decizional de adoptare a Ordonanţei de urgenţă menţionate, Consiliul Superior al Magistraturii a fost eliminat,

Văzând că acest act normativ a fost adoptat şi cu ignorarea opiniilor profesionale exprimate anterior în cadrul sistemului judiciar,

Luând în considerare efectele profund negative pe care această Ordonanță de urgență le produce asupra funcţionării statului de drept şi, implicit asupra eforturilor depuse de România în domeniul combaterii fenomenului corupţiei şi asigurării integrității funcției publice,

Vă solicit abrogarea Ordonanței de urgență nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.”

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.