Dragă Alexandra, nu mă cunoști. Mă numesc Dan și sunt tatăl unei fețite de cinci ani. Nu sunt sărac, dar nici bogat. Nu am domenii, ci câteva rate la bancă. Dar încerc să-mi cresc copilul cât pot eu de bine și de frumos. O învăț despre valori sănătoase, despre dreptate, despre adevăr, despre cinste. Pentru că așa mi se pare normal să crească un om. Cu aceste virtuți în suflet.
Tu, Alexandra, pari o tipă mișto. Chiar altfel decât beizadelele de pe Dorobanți. Nu prea ai apărut în presă, stai departe de reflectoare, nu ieși în evidență pe la evenimente mondene.
Îți place chiar și cartea. Mare lucru la generația ta. Din câte citeam, ai luat la BAC o notă aproape de 10. Bravo, chiar te apreciez! Ești și la facultate. Bravo, încă o dată!
Dacă te-aș cunoaște, probabil că aș fi mândru de tine. Tatăl tău te-a crescut bine. Dar, spune-mi, Alexandra, după noaptea asta tu mai poți fi mândră de tatăl tău?
Da, va fi liber, a scăpat de toate problemele. Până la urmă, orice copil își dorește ca părintele să fie lângă el, nu departe. Dar, ai ieșit azi din casă? Ai mers la facultate? Ai dat ochii cu colegii tăi?
Te rog mult, Alexandra, să-ți privești tatăl în ochi. Și să-mi spui, copil frumos, dacă mai poți fi mândră de el după noaptea asta.
Și dacă da, te rog să-mi transmiți și mie argumentele tale, ca eu să-i povestesc Sophiei mele.
Pentru că nu știu, Alexandra, cum să-i spun copilului meu că de azi e bine să furi. Că de azi, cartea nu mai e cool. Cool e să furi, să faci abuz în serviciu, să fii șofer sau secretara cuiva sus pus.
Ajută-mă, Alexandra. Vreau ca fetița mea să ajungă la fel ca tine. Un copil bine crescut, căruia să-i placă să învețe. Cum fac eu asta, după noaptea trecută? Și cum o mai pot convinge că în România trebuie să-și clădească un viitor? Că aici va fi, totuși, bine. Cum, Alexandra?
Sursa: taticool.eu