AcasăJustițieAnticorupțieCTP anunță RADICALIZAREA protestelor | "Soarta noastră o va hotărî ÎNFRUNTAREA dintre...

CTP anunță RADICALIZAREA protestelor | „Soarta noastră o va hotărî ÎNFRUNTAREA dintre Stradă și Ăștia”

protest-gratiere

Cristian Tudor Popescu a scris pe Republica.ro despre ultimele acțiuni ale PSD-iștilor. Jurnalistul a criticat amendamentele controversate propuse de Șerban Nicolae privind legea grațierii, prin care proiectul adoptat de Guvernul Grindeanu va fi modificat, astfel beneficiind de grațiere și cei condamnați pentru fapte de corupție, inclusiv luare și dare de mită, trafic de influență și abuz în serviciu, conform stiripesurse.ro

„Așa cum n-am încetat să scriu și să spun, când demonstrațiile de protest au scăzut în intensitate, nucleul mafiot al PSD va lovi prin altă parte. S-a întâmplat chiar mai repede decât credeam. Cu OUG 13 și Iordache s-a încercat prin Guvern, acum multigușatul senator Ș. Nicolae o plesnește de masă și mai tare în Parlament: toți corupții, mitarnicii, abuzierii în serviciu, traficanții de influență sunt de fapt nevinovați, sunt niște oameni minunați, care dorm câte trei în pat în condiții de igrasie din cauza călăilor DNA. Ei trebuie grațiați, chiar și cei cu pedepse de 10 ani închisoare, iar în locul lor trebuie băgați procurorii și judecătorii care i-au condamnat – partea a doua a frazei Ș. Nicolae n-a rostit-o încă, dar îi țâșnește prin toți porii”, notează Cristian Tudor Popescu în Republica.

Jurnalistul mai aduce în discuție și deciziile Ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu despre care susține că „îi mitraliază cu bani pe bugetari ca foc de acoperire pentru comandoul antiJustiție condus de Ș. Nicolae”.

„Mai vine și un raport al Departamentului de Stat al lui Trump, în care se spune că lui O. Vasilescu și A. Bica li s-a refuzat un proces corect, mențiune exploatată la maximum de gurile de canal ale coaliției la putere – unde mai pui că OTV e pe punctul de a fi redeschis, dacă nu era de ajuns…”, mai notează jurnalistul.

Cristian Tudor Popescu trage un semnal de alarmă asupra direcției în care se îndreaptă justiția românească, dând de înțeles că situația este îngrijorătoare în acestă privință.

„Ne găsim în situația pe care o presimt de mult, dar m-am abținut cât am putut s-o rostesc: soarta DNA, soarta Justiției, a noastră, a tuturor celor care ne încăpățânăm să vrem a trăi drept și demn, fără să părăsim România atacată de găina-șarpe Românica, o va hotărî nu Parlamentul, nu Guvernul, nu Președintele, ci înfruntarea dintre Stradă și Ăștia”, încheie Cristian Tudor Popescu editorialul din Republica.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.