Engleza ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a stârnit hohote de râs. Criticată de specialiști, dar susținută de colegii săi, aceasta nu s-a oprit din “demonstrații” și a încercat să vorbească și franceza. La fel de stângaci, spun criticii, conform b1.ro
Andrei Pleșu o sfătuiește pe fosta primărită a Craiovei să lase deoparte aceste inițiative, măcar până se mai perfecționează în limbi străine, și să vorbească limba maternă.
„Cînd aparţii unui spaţiu lingvistic fără iradiere dincolo de hotarele ţării tale, nu ai decît două soluţii: ori vorbeşti bine o limbă de mare circulaţie, ori alegi să vorbeşti româneşte, contînd pe competente servicii de traducere. A treia soluţie e să te faci de rîs şi, ceea ce e mai grav, să faci de rîs naţiunea pe care o reprezinţi.
Nu vreau să dramatizez răutăcios, să pretind că trebuie să vorbeşti limbi străine ca un „nativ”, sau că toţi politicienii lumii manevrează impecabil engleza sau, măcar, franceza.
Pe scurt: cînd vorbeşti engleza şi, mai ales, franceza, cum vorbeşte dna Olguţa Vasilescu, faci pe dracu-n patru să nu te dai în spectacol cu stîngăciile tale. Dacă rişti, asta înseamnă fie că nu realizezi cît de prost te exprimi în limbile cu pricina, fie că abuzezi de filosofia autohtonă a lui „merge şi-aşa!”, fie că nu-ţi pasă de „imaginea” ţării tale”, scrie Pleșu într-un articol pentru Adevărul.
Cazul Olguței Vasilescu e departe de a fi singular. Fostul preşedinte Emil Constantinescu a făcut și el gafe monumentale încercând să comunice în limba lui Shakespeare.
„Nu-i ieşea corect aproape nimic: spunea „to reinvented” în loc de „to reinvent”, spunea despre Bill Clinton că era „very intelligent people”, spunea „is important two things”, spune (despre revoluţionarii români din decembrie 1989) că „they was ready to dead”, spunea „must to pay”, încuraja ideea democratică a dreptului la opinie pledînd pentru „other opinion like me”, iar soţia preşedintelui Carter era invocată drept „the Carter wife”. În loc de „didn`t exist” spunea „don`t existed”, credea că, în engleză, „blue-jeans” se spune „blugi” şi cîte şi mai cîte (…)”, spune Pleșu.
Scriitorul concluzionează afirmând că „a vorbi cum se cuvine propria limbă, chiar într-un context cosmopolit, e mult mai onorabil şi, aş spune, mai patriotic, decît a poci vreun idiom prost asimilat, crezînd că „dă bine”.
Dacă ţineţi să aveţi grijă de imaginea ţării, vorbiţi bine româneşte. Iar dacă, în împrejurări trans-frontaliere, vreţi să vorbiţi şi alte limbi (ca să vadă omenirea cît sîntem, de deştepţi!), atunci, înainte de a le vorbi, învăţaţi-le!”