Fundația Creștin-Democrată a găzduit astăzi ceremonia de lansare a manifestului platformei politice de centru-dreapta.
Vasile Blaga (PDL), Mihai Răzvan Ungureanu (ICCD), Aurelian Pavelescu (PNȚCD), Mihail Neamțu (PNR) și Adrian Papahagi (FCD) au semnat documentul prin care forțele politice și civice pe care le reprezintă se unesc pentru a construi alternativa la forțele trecutului, regrupate în USL. Manifestul a fost ulterior semnat de membrii celor cinci formațiuni prezenți la eveniment și rămâne deschis spre semnare de către toți cei care se recunosc în principiile expuse.
În luările de poziție care au urmat semnării manifestului, liderii de centru-dreapta au subliniat necesitatea acestei alianțe, ale cărei principale scopuri sunt consolidarea statului de drept, garantarea independenței justiției și apărarea destinului european al României. Cei cinci au insistat asupra reformei clasei politice, pornind de la criterii stricte de integritate și de merit.
Redăm mai jos textul complet al manifestului.
MANIFEST
Destinul european al României a fost pus sub semnul întrebării
Domnia legii și democrația nu sunt niciodată definitiv câștigate.
La mai bine de două decenii de la prăbuşirea comunismului în România, forţele trecutului s-au coalizat împotriva statului de drept şi a justiţiei.
La peste jumătate de deceniu de la integrarea României în NATO şi Uniunea Europeană, forțele trecutului ridică glasul, provocator şi iresponsabil, împotriva partenerilor noştri europeni şi americani.
Destinul național și euro-atlantic al României este pus sub semnul întrebării.
Niciodată, de la mineriade până azi, țara nu a avut o mai proastă imagine externă.
USL a generat o criză politică și a șubrezit instituțiile statului
Incapabilă să gestioneze criza economică, puterea de stânga a generat în plus o criză politică și instituțională.
În loc de „revoluţia bunului simţ” pe care o promitea, coaliția socialist-liberală a declanșat contrarevoluția bunului plac.
USL a subminat statul de drept, a schimbat regulile jocului democratic şi a șubrezit instituţiile statului.
Lipsită de program și viziune, stânga practică exclusiv discursul urii și propaganda minciunii.
Criza politică şi criza instituţională îşi au rădăcinile într-o profundă criză morală.
Binele comun este sacrificat pentru interese personale.
Oameni străini de interesul național, speriați de justiție, dependenți de imunități au recurs la sprijinul unor veritabile grupuri infracționale, cum au recunoscut chiar unii dintre ei.
Propunem societății românești o construcție de centru-dreapta
Forţele politice şi civice pe care le reprezentăm se unesc pentru a oferi o alternativă coerentă împotriva acestor amenințări.
Am ascultat glasul societății, am înțeles nemulțumirile și năzuințele cetățenilor români, am luat notă de exigențele partenerilor noștri occidentali, și suntem gata să ne asumăm imperativul acestui moment istoric.
Propunem societății românești o platformă politică articulată în jurul valorilor de centru-dreapta.
Vom coagula energiile reformatoare, vom reclădi încrederea în domnia legii şi în democraţie, vom reda speranța în viitorul României europene.
Suntem animați de orientările doctrinare ale dreptei populare europene, în pluralitatea sa de opțiuni creștin-democrate, conservatoare și liberale.
În centrul platformei se află o alianţă electorală între partide.
Aceasta este sprijinită de organizaţii neguvernamentale menite să capteze suflul civic de centru-dreapta existent la toate nivelurile societății românești.
Scopul nostru imediat este câștigarea alegerilor parlamentare.
Pe termen mediu și lung misiunea dreptei unite este consolidarea statului de drept, justiție pentru toți și prosperitate pentru fiecare.
Reforma clasei politice este premisa unui nou pact cu societatea
Știm că nu putem consolida statul fără a reforma clasa politică.
Am convenit să adoptăm un cod etic și de integritate comun, pentru un parlament curat.
Vom selecta candidații la alegerile parlamentare pe criterii de merit și integritate.
Vom elabora un program de guvernare comun.
Propunem concetățenilor noștri un proiect național și social bazat pe un nou pact politic.
Vom continua lupta împotriva corupției, oricâte costuri politice ar avea, inclusiv în propriile noastre rânduri.
Dorim un stat modern și european, solidar, nu asistențial, echitabil, nu egalitar; un stat suplu și funcțional – nici minimal, dar nici omniprezent.
Sprijinim munca, inițiativa, spiritul de întreprindere, pe care ne angajăm să le eliberăm de poveri birocratice și fiscale excesive.
Ne adresăm tuturor cetățenilor, și cu precădere clasei de mijloc.
Dorim să refacem corpul națiunii române, din care nu pot fi excluși samavolnic milioanele de cetățeni care trăiesc în afara granițelor.
Credem într-o politică externă coerentă și responsabilă, fără tensiuni artificiale în relațiile cu vecinii, cu partenerii europeni și euro-atlantici.
Vom clădi pe forțele vii ale societății
România are nevoie de o clasă politică europeană, de politicieni bine calificați profesional și decenți în comportament.
Politicienii trebuie să slujească binele comun, să se rupă o dată pentru totdeauna de interesele personale sau clientelare.
Clasa politică din România trebuie să se sprijine pe forțele vii ale societății, pe cei liberi și puternici, pentru a clădi prosperitatea și a face posibilă solidaritatea cu cei aflați în nevoi.
Facem apel la toți oamenii vrednici care se revendică de la principiile de centru-dreapta să vină alături de noi și să susțină această platformă.
Construcția noastră rămâne deschisă pentru partide, organizații și persoane care se recunosc în acest manifest.
România are suflet, România are destin național, România are viitor european!
București, 29 august 2012
Vasile Blaga (Partidul Democrat Liberal)
Aurelian Pavelescu (Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat)
Mihail Neamțu (Partidul Noua Republică)
Mihai Răzvan Ungureanu (Inițiativa Civică de Centru-Dreapta)
Adrian Papahagi (Fundația Creștin-Democrată)
Sa dea Domnul sa aibe succes, dar cum a inceput domnul Neamtzu cu atac la un PDL-ist in care il someaza sa se lase de politica, cred ca este o iesire cel putzin neavenita daca nu aroganta.
Domule Neamtzu politica nu se face de puritani!
fratilor, fara suparare, sunteti la fel de penibili ca aplaudacii celor de la USL. hai sa facem o cerere la radu moraru si va provoc sa veniti intr-o emisiune.
spuneti ca nu am eu argumente? pai ci de mama naibii de idee politica a venit MRU sau neamtu asta ma? numiti una concreta si eu ma inclin.
eu banuiesc ceva, sper sa ma insel: toata alianta asta este un shell pentru revopsirea pdl-ului.
treceti la treaba ca nu mai este mult pana la alegeri.Sper din toata inima sa aiba multi gandurile mele si sa aveti bafta in a IZBAVI.Sa fiti binecuvantati.
Tot USL in frunte cu FELIX trebuie sa mearga la puscarie pentru toate infractiunile comise iar dreapta trebuie conduca tara cel putin 50 de ani de aici incolo. LE DORESC SUCCES LANSATORILOR ACESTUI MANIFEST SI SPER SA CASTIGE ALEGIRILE DIN TOAMNA DIN ANUL ACESTA.IAR USL SA RAMANA IN OPZITIE PE O PERIOADA FOARTE LUNGA DE TIMP.CATI MAI MULTI ANI DACA SE POATE CATEVA DECENI .CEL PUTIN INTRE CINZECI SI O SUTA DE ANI. ASA SA NE AJUTE DUMNEZEU.
bai spalatule pe creier, tu crezi ca astia sunt mai breji decat USL-ul? pai PDL-ul nu a fost la guvernare?
nu au nici o idee politica, habar nu au pe ce lume traiesc. da-mi niste argumente, nu veni cu idei d-astea ca la biserica….sau poete ca esti mihai neamtu undercover. ai curaj sa vii cu mine in emisiunea lui radu moraru?
In sfarsit au semnat alianta,sper ca se vor impaca si nu vor admite sa intre pe listelele lor toate lichelele si toate scursurile.Avem nevoie de o dreapta puternica,o contrapondere la o stanga destul de aiurita.Ii voi vota cu drag in iarna .Mult succes !!!
ce tot vorbesti frate de dreapta ? astia sunt de dreapta cum sunt eu papa de la roma…
nu sunt decat niste pacalici sinistri cu o gandire foarte tulbure. nu au nici o idee clara. nimic, nimic, nimic!
este absolut dezamagitor ca in romania nu exista o formatiune politica anticrestina si care sa promoveze cu adevarat libertatea, respectul pentru individ, ideea de prosperitate.
toti sunt niste facaturi.
Noua coalitzie care se intrevede la orizont.. promite asta rich1974 si asteptam mult de la ea pentru viitorul Romaniei.
Cu sigurantza nu sunt facaturi.
In sfarsit a venit randul intelectualitatzii sa intervina.
Ne-am saturat de mediocritatzi.PUNCT. …..si sa o luam de la capat ….adica de inainte de 1947…
trebuie sa intelegi o chestie, batalia se poarta la nivel economic. oamenii astia nu au nici o idee de guvernare.
l-am vazut aseara pe MRU la b1tv si pot sa-ti spun ca omul nu e bun de nimic, sau mai rau, este pus acolo cu un scop. nu are habar pe ce lume traieste. il intreba moderatoarea de economie si el spunea ca nu e momentul sa discute despre asta.
exact raspuncul asta il dadeau si cei de la USL cand erau invitati pe la antena 3 si intrebati de ideile economice.
MRU a fost prim ministru, a amintit ceva in timpul guvernarii despre taiarea accizelor sau despre dereglementare? nici gand….
Bai sluga a lui Felix ia mai du-te si comenteaza la antene pentru ca acolo te simnti tu mai bine
Cu acest limbaj du-te pe DC News,acolo se practica acest tip de comportament pe care il ai .Noi pe acest blog discutam civilizat,cu argumente si nu admitem astfel de limbaj trivial.Si discutand despre partide ,tu stii ce inseamna ideologia de stanga sau de dreapta?Ma indoiesc sincer.Nu stiu ce ai cu Dumnezeu.Inteleg ca esti ateu ,dar asta nu iti da dreptul de a-i ataca si a-i jigni pe cei care sunt crestini.
Comentariul se refera la rich 1974.
Rick,ti-ai schimbat nicul?Cred ca esti papelleon,asa ca,canta la alta masa.Daca romanii nu se vor recunoaste in acesta platforma politica,nu vor vota,care-i problema ta?Vii cu amenintari si invective.De acord ca ideile promovate de noua formatiune politica,sa fie mai pe intelesul celor multi,dar nu uita,sunt tineri si au timp sa invete.Decat demagogie patriotarda,mai bine prezentarile lor de program,Dumnezeu sa va ajute!
nu draga, eu sunt eu….te inseli daca tu crezi ca umblu cu ieftinaciuni de genul asta. ma gasesti si pe softpedia cu nick-ul asta.
Personalitati de incredere. Angajamentul pantru un stat de drept si libertatea justitiei imi pare ca sunt cele mai importante, am mai retinut apartenenta la Comunitatea Europeana, codul etic, reducerea poverilor fiscale(?), si binenteles altele cu caracter electoral. Eu le dau votul meu de incredere si sper sa-l merite. Succes!
Dragilor, imi placeti, dar….la catedra, la simpozioane etc. Va voi vota, cu siguranta, fiindca m-am saturat de hoti si analfabeti, dar , daca nu deveniti mai pragmatici si cu un discurs simplu, direct, concret, nu veti castiga ! Si chiar daca veti castiga putin, nu veti progresa daca nu intelegeti ca politica – si mai ales in Romania – nu este Academie ! Va rog mult, fiti realisti fiindca NU avem timp ! Oricat v-ar enerva, luati exemplu de la Diaconescu, o combinatie de nationalism tip Ceausescu si un discurs direct, pe care il intelege – sil crede – omul simplu !
Daca pierdeti, multi nu va vor ierta ! Ana
sperante desarte draga!
oamenii astia habar nu au pe ce lume traiesc. este, asa zisa, opozitie controlata. spun multe cuvinte fara sa exprime nimic, exact cum facea si ion iliescu. unsusi manifestul este o porcarie…
pai ce dovada am eu ca atunci cand vor fi la conducere si vor avea banii pe mana nu vor fura la fel?
hotia asta generalizata este generata de insusi sistemul politic, asta trebuie schimbat.
primul pas ar fi scoaterea din constitutie a articolului idiot in care romania este stat social.
Pe tine tot Felix te-a trimis bai sluga spurcata a lui Felix . Felix nu crede in Dumnezeu el e satanist Du-te si canta la alta masa la aia lui Felix pentru ca el te plateste
„USL a subminat statul de drept, a schimbat regulile jocului democratic şi a șubrezit instituţiile statului.” -frumos spus –>>cine, cand si cum plateste oalele sparte ????
USL a subminat statul de drept, a schimbat regulile jocului democratic şi a șubrezit instituţiile statului.
USL trebuie sa dea socoteala si in fata electoratului si in fata Justitiei.
USLINOSII dacule!
parca dumnezeu nu are alta treaba decat sa-i ajute pe pacalicii astia de mihai neamtu si MRU.
Ce te-a inrait in asa masura, domnule draga ?
mult noroc,asa sa va ajute dumnezeu.
Cu Dumnezeu inainte alaturi de oamenii de buna credinta , noi cei de buna credinta suntem alaturi de voi DOAMNE AJUTA !!!!!!!!
UN OCEAN DE NOROC,BAFTA SI REALIZARI!
DUMNEZEU SA VA AJUTE!
deocamdata, oceanul asta de realizari nu este decat o amarata de baltoaca.
😆 RICH probabil si tu esti unul dintre cei care au contribuit la formarea „la o amarata de baltoaca” ha!ha!ha! si noi vrem sa o transformam intr-un ocean de realizari 😉
„Romani,sus inima!Romania are viitor!”
Sa traiti, d-na colonel(servicii) Rodica. Sa nu uitati, maine-i chenzina……
😆 )))))))))))))) 😆 )))))))))))
nu ai vrea sa itzi trimit tzie „chenzina „mea?! ;))
tare m-as bucura sa am macar pe jumatate o pensie de colonel Lupul dar..se pare ca nu o sa fie nici pe un sfert ….si cat am muncit si umilita am fost din cauza unora ca voi….
romania are viitor in masura in care abandoneaza ideea de stat social si delirul mistic in care se scalda.
Daca la sfarsitul sec.XVIII ,partidele politice aveau in componenta oameni de stiinta -Benjamin Franklin- reprezentand cu adevarat o elita intelectuala a acelor timpuri, astazi cei mai longevivi oameni politici romani -Traian Basecu si Ion Iliescu -sunt cvasinecunoscuti in domeniul lor la nivel european si mondial.In aceasi perioada,populatiei tarilor trece de la analfabetismul generalizat, probabil ~80 % din populatie nu stiau sa scrie sau sa citeasca la sfarsitul secolului al XVIII, pt a ajunge in acesti ultimi ani la o pondere de 40% din populatie cu studii superioare – in unele state.Modelul politic era un model necesar in acel context, astazi datorita revolutiei industriei IT el nu se justifica-posibilitatea de consultare directa prin sms sau posta electronica-, incrderea populatie in clasa politica atingand cote alarmante inainte de declansarea crizei. Astfel, la inceputul sec. XX ,bugetele de stat nu depaseau 15% din P.I.B. ,astazi s-au atins valori de 55 %.Imaginea simbol o reprezinta ,,Clasa politica invingand poporul” cu Monica Macovei si Mihail Neamtu la fereastra indicand victoria, un tablou demn de tusele regale a lui Goya (scor:clasa politica -111.842, poporul- 7.403.836).Se poate reforma sistemul politic ? Progresul tehnologic -dezvoltarea mijloacelor de comunicare in timp real -telefonie mobila ,internet -ne ofera posibilitatea rezolvari acestei intrebari .Solutiile: Pt competenta .Orice stat poseda o institutie academica care trebuie sa preia puterea executiva.Presedintele sau vicepresedintele Academiei , de formatie economist sau inginer va conduce guvernul, deoarece progresul societati este cu precadere unul tehnologic.Legile ordinare vor fi adoptate de guvernul academic iar pt. cele organice vor fi consultati cetateni (obligatoriu pt.cei intre 21-55 ani).Toate functiile de conducere ale institutiilor statului vor fi scoase la concurs.Pt reprezentanti locali sau regionali(doar primari sau presedinti ai C.J),cetateni vor inainta o singura solutie pt fiecare post, fiind ales cel cu cele mai multe voturi care va accepta functia publica.Cetateni vor fi consultati prin telefonie mobila sau internet pt orice decizie de interes public a Primariei sau C.J.
Va exista o perioada de tranzitie de un mandat pt parlamentari .
P.S.Aceste ganduri sunt dedicate lui Pericle ,Atenianul.
Bai sluga spurcata a lui Felix i mai canta la alta masa la aia a lui Felix pentru ca acolo te sinti tu bine
Urez „Vant in pupa!” noii platforme politice.
Hai sa fim optimisti!
Frumoasa echipa! SUCCES in alegerile urmatoare! Am incredere in VOI!
poti sa-mi dai si mie un argument care iti inspira increderea asta?
in afara de faptul ca MRU stie 20 de limbi straine si a citit 5 biblioteci.
Şi totuşi se pune acut întrebarea: Oare includerea PDL-ului în Platforma de Centru Dreapta, ajută la obţinerea unui scor mai bun pentru Dreapta, sau dimpotrivă, va îndepărta alegătorii nehotărâţi care nu mai vor nici să audă de PDL? E bine oare să meargă toţi împreună, sau ar avea mai multe şanse de a învinge USL-ul dacă Platforma şi PDL ar candida fiecare separat? Un sondaj online vehiculat până acum în special pe site-urile Dreptei adresează exact această problemă. Spuneţi-vă şi voi opinia.
http://www.petitieonline.ro/sondaj-s14512043.html
Propun celor 5 lideri, pe langa „romani sus inima !” si „sa fim uniti !”.
Am mare incredere in aceasta alianta, ii apreciez si liderii si platforma. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, domnule Neamtu, nu procedati asemeni USL-ului atacand, muscand, mai ales din/in propria tabara ! Mesajul dumneavoastra trebuie sa fie unul CONSTRUCTIV, plin de speranta, pozitiv, numai asa va reusi sa castige inimile si increderea romanilor satui pana peste poate de demolarile uslase si de circul cotidian al conflictelor si atacurilor otravite. Fiti altfel ! Fiti ceea ce sunteti : oameni de calitate, hotarati sa faca ceva pentru aceasta tara inainte de a face ceva pentru interesul sau orgoliul personal !
oameni buni, nu exista dreapta in corelatie cu crestin-democratia, crestinismul este o mizerie in sine. chiar isus spune ca sa-ti vinzi averea si sa-l urmezi. unde sunt idealurile dreptei aici? sau adoptam etichetele estea crestine ca sa dea bine la public. eu consider ca este un demers mincinos.
sper ca sa aveti curajul sa publicati comentariul, ca altfel va acuz de incalcarea libertatii cuvantului.
Mai bine ti-l pastrai in gura…cuvantul!
tu esti crestina mai? asa se manifesta dumnezeul tau uibitor?
citeste mai bine manifestul si vezi ca este o insiruire de ineptii. daca tu ai impresia ca astia ii vor atrage pe adevaratii iubitori de libertate din romania, te inseli amarnic.
repet, nu au nici o idee, nu vorbesc nimic despre elininarea suprataxarii si supraregelementarii. astea sunt lucrurile care conteaza, nu vorbe-n vant!
D-zeu nu iubeste lenea !
Ne trimite la furnica,sa bagam de seama si sa ne inteleptim, ea nu are capetenie, nici priveghetor, nici stapan si totusi isi aduna hrana vara in timpul secerisului pt iarna .
Deci nu avem nici o scuza !
Exemple sunt multe, Manifestul este f bun doar sa vrei sa-l intelegi si sa-l doresti.
Pe tine tot Felix te-a trimis bai surcaciune comunista sluga a lui Felix. Felix nu crede in dumnezeu el e satanist
Aparitia pe scena politica a unui partid al intelectualilor este un demers laudabil ,dar oare nu poate deveni o ,,Fata Morgana”atat pt. intiatori cat si pt. populatie.Conform unor studii pedagogice, numarul populatiei cu potential de geniu -grad ridicat de creativitate – care prin competente si profesionalism pot schimba destinul Romaniei -ar fi de 1,2% din populatie. Particularizand pt Romania : Populatie stabila 19,5 milioane locuitori,speranta de viata 73,5 ani,varsta de promovarea a specialistilor in diverse domenii minim 35 ani ,maxim 75 ani , ponderea elitelor intelectuale care se reintorc 25%, ponderea intelectualilor care vor sa participe la o initiativa politica 25% ,un calcul simplu conduce la urmatorul rezultat:
19.500.000 *1.2/100*(75-35)/73.5*25/100*25/100 =7.959 de specialisti disponibili pt toate partidele din Romania.Cum in Romania politizarea excesiva a devenit o moda post-decembrista pt. a satura nevoile crescande ale oligarhiei de patid ,iar numarul posturilor de conducere disputate de partide este probabil de 12.000-18.000 locuri, promovarea nespecilistilor devine o necesitatea a oricarui partid ajuns la guvernare.Singua posibilitate ar fi depolitizarea dar atunci se naste o noua intrebare ;Cum se vor implica in campanile electorale aderenti miscari fara cel mic avantaj cand prin depolitizare pot obtine acelasi post? Cunoscand studile aprofundate ale D-nului Mihail Neamtu o alta intrebare se poate ivi : Romania poate trece de la democratia reprezentativa la cea participativa ? O solutie pare sa fie urmatoarea :
Se poate reforma sistemul politic ? Progresul tehnologic -dezvoltarea mijloacelor de comunicare in timp real -telefonie mobila ,internet -ne ofera posibilitatea rezolvari acestei intrebari . Solutiile : Pt competenta .Orice stat poseda o institutie academica care trebuie sa preia puterea executiva.Presedintele sau vicepresedintele Academiei , de formatie economist sau inginer va conduce guvernul, deoarece progresul societati este cu precadere unul tehnologic. .Legile ordinare vor fi adoptate de guvernul academic iar pt. cele organice vor fi consultati cetateni (obligatoriu pt.cei intre 21-55 ani). Toate functiile de conducere ale institutiilor statului vor fi scoase la concurs. Pt reprezentanti locali sau regionali(doar primari sau presedinti ai C.J) ,cetateni vor inainta o singura solutie pt fiecare post, fiind ales cel cu cele mai multe voturi care va accepta functia publica. Cetateni vor fi consultati prin telefonie mobila sau internet pt orice decizie de interes public a Primariei sau C.J.
Va exista o perioada de tranzitie de un mandat pt parlamentari .
P.S.Interesant este faptul ca atat D-nul Mihail Neamtu cat si prietenul sau Mihai Razvan Ugureanu nu au studii principale de economie sau tehnologie si astfel se explica tendinta de a naimi electoratul cu o alta himera.
Auzi bai nemernicule mai du-te dRAcului si comenteazala antena 3 pentru ca acolo e de tine sluga imputita a lui Felix sau ai misiune grea de la Felix veninosul sa inprosti cu minciuni otravitoare peste tot bai neispravitule