AcasăActualitateParlamentul European cere României reluarea investigațiilor privind închisorile CIA

Parlamentul European cere României reluarea investigațiilor privind închisorile CIA

Parlamentul European a adoptat, marți, o rezoluție prin care cere mai multor state membre, în special Lituaniei, Poloniei și României să deschidă sau să reia investigații independente privind existența pe teritoriul lor a unor închisori secrete ale CIA.

Instituția europeană „cere autorităților judiciare din România să deschidă o investigație independentă cu privire la bănuielile referitoare la spațiile secrete de detenție ale CIA de pe teritoriul său, având în vedere în mod deosebit noile dovezi referitoare la zboruri ale CIA între România și Lituania”, se arată în comunicatul emis de PE. Pe lângă solicitarea făcută României, PE mai adresează și autorităților din Lituania și Polonia solicitări similare.

Rezoluția face apel la România, Polonia, Finlanda, Danemarca, Portugalia, Italia, Marea Britanie, Germania, Spania, Irlanda, Grecia și Cipru să desecretizeze toate informațiile privind unele zboruri pe teritoriul lor național a unor avioane suspectate a fi ale CIA.

Rezoluția Parlamentului European nu este obligatorie și precizează că „numai considerente care țin strict de securitatea națională pot justifica lipsa de transparență”. Astfel, sunt denunțate obstacolele întâlnite de investigațiile parlamentare și judiciare din unele țări membre UE cu privire la programul CIA privind transferul de deținuți.

Rezoluția PE mai amintește de obstacole precum „lipsa de transparență, clasificarea documentelor, prevalența unor interese politice și naționale, lipsa unor investigații riguroase și a cooperării”.

Rezoluția a fost adoptată în sesiunea plenară de la Strasbourg a Parlamentului European, cu 568 de voturi favorabile, 34 împotrivă și 77 de abțineri.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.