Tudorel Toader este judecator la Curtea Constitutionala a Romaniei si Decan la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Alexandru Ioan Cuza. Din 23 iulie 2012, acesta a fost numit de Consiliul Studiilor Universitare de Doctorat directorul Școlii Doctorale. Potrivit legii, funcția de Decan cu cea de ”director de departament” sunt incompatibile, relateaza Romaniacurata.ro.
În data de 6 septembrie a.c. a avut loc o ședință extraordinară a Senatului Universității. Printre punctele de pe ordinea de zi s-a numărat validarea alegerilor pentru Consiliile Școlilor Doctorale din cadrul I.O.S.U.D., Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Noua componență a Consiliilor Școlilor Doctorale a ajuns pe masa de lucru a Senatului Universității în urma unei hotărâri a Biroului Senat din data de 26 iulie a.c., după ce C.S.U.D. (Consiliul Studiilor Universitare de Doctorat) a numit directorii celor 11 Școli Doctorale pe data de 23 iulie a.c, potrivit Romaniacurata.ro.
La Facultatea de Drept, director al Școlii Doctorale a fost numit prof.univ.dr. Tudorel Toader. Situația este cel puțin bizară având în vedere faptul că Tudorel Toader este și decanul Facultății de Drept, iar conform art. 214, alin. 1 din Legea Educației 1/2011, „Funcțiile de conducere de rector, de prorector, de decan, de prodecan, de director de departament sau de unitate de cercetare-dezvoltare, proiectare, microproducție nu se cumulează.”
Un alt act normativ face referire și la situația directorului de școală doctorală: „Școala doctorală este condusă de un director al școlii doctorale și de consiliul școlii doctorale. Directorul școlii doctorale este asimilat directorului de departament.” (HG nr. 681/2011, art. 14, alin. 1).
Având în vedere prevederile articolelor citate din Legea Educației și din Hotărârea de Guvern, Senatul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a aprobat o ilegalitate, Tudorel Toader aflându-se în incompatibilitate prin ocuparea a două funcții executive în cadrul Facultății în același timp.
Situația nu este necunoscută de universitarii ieșeni, cadre didactice de la Facultatea de Drept afirmând că dacă nu se făcea această numire, școala doctorală din cadrul Facultății risca să dispară întrucât niciun alt profesor, înafară de Tudorel Toader, nu îndeplinește condițiile necesare acestei funcții.
Compromisul ar fi fost realizat pentru o scurtă perioadă, timp în care prof.univ.dr. Tudorel Toader să se decidă dacă va rămâne în continuare decan sau va alege directoratul Școlii Doctorale.
Contactat de Romania Curata, Tudorel Toader a spus că: ”Articolul 214 din LEN se refera la incompatibilitate in cazul in care se cumuleaza functia de decan si cea de director de unitate de cercetare etc. Scoala doctorala este la un alt nivel. De aici convingerea conducerii UAIC ca nu e vorba de incompatibilitate.”
Intrebat ce parere are in legatura cu cele doua functii de conducere pe care le detine in Facultatea de Drept, acesta a dat urmatoarea justificare: ”Pentru a fi directorul Scolii Doctorale trebuie sa indeplinesti niste conditii, iar eu eram singurul care indeplinea conditiile. Exista o situatie in cazul mai multor Scoli Doctorale. Golul creat prin pensionarea unor cadre didactice nu a fost completat. Deocamdata, nu s-a pus problema ca trebuie sa aleg intre functia de decan si cea de director”.
Cine este Tudorel Toader?
Tudorel Toader, născut pe data de 25 martie 1950 (comuna Vulturul, județul Vrancea), este unul dintre cei nouă judecători ai Curții Constituționale a României. Absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, ca șef de promoție (1982-1986), a activat ca procuror la Procuratura Locală Panciu, județul Vrancea (1986-1990).
Din anul 1990 este angajat al Facultății de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar din 1991 intră ca avocat în Baroul Iași. Din anul 2004 devine membru în Consiliul științific al Institutului Național al Magistraturii, din același an ocupând poziția de decan al Facultății de Drept de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Începând cu anul 2006 Tudorel Toader este unul dintre judecătorii Curții Constituționale a României. Tudorel Toader a fost propus ca judecător la CCR de către Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal după ce judecător Constantin Doldur a demisionat din funcția pe care o ocupa la CCR. Propunerea a fost validată de către Camera Deputaților, astfel încât Tudorel Toader a fost numit în funcția de judecător la CCR pentru un mandat care expiră în anul 2016.
Interesant, nu ? Singurul om care poate sa descurce itele si doar el !
Tocmai aceste afirmatii nu ii ofera o garantie de credibilitate !
mai nadgob-ule, ce te deranjaza titlul? in fond,este vorba (ca asa e la romani) despre prea multe neamuri proaste,parveniti,escroci,hoti,care vor sa aibe cat mai multe titluri,cat mai multe functii si posturi in acelasi timp,pana la urma cat mai multi bani,din taxele si impozitele pe care le platesc cateva milioane de romani si din care profita alte milioane de romani(in majoritate milogi,parveniti,hoti,escroci,lenesi,pomanafii..asa ca titlul articolului nu conteaza.
Curat-murdar,Nene Iancule.
Legatura cu PNLul si cu gruparea baronilor ieseni,in frunte cu Fenechiu,EXISTA! Altfel,nu executa ordinele lor,la referendum.Tot PNLul,via baronii ieseni, a jutat-o si pe ieseanca Pivniceru sa ajunga in Bucuresti si ….mai departe!
Scuzaţi-mă, dar… titlul pare unul de cancan; nu reiese clar despre ce incompatibilitate este vorba.
Faptul că dl. Toader este judecător CCR propus de PNL nu prea avea ce căuta în titlu. Cel mult trebuia inclus într-o paranteză.