Europarlamentarul PDL, Cristian Preda a declarat ca justificarea deciziei de a nu mai directiona bani de la CNSAS catre spitalele private este una de tip contabil, care arata ca ministrul Sanatatii vrea sa salveze statul, nu pacientul.
„Strict economic vorbind, asta inseamna ca e musai ca statul sa nu aiba parte de concurenta loiala! Pe de alta parte, daca, spre deosebire de dl. ministru al sanatatii, ne gandim si la pacienti, vom constata ca, pentru USL, statul e mai important decat pacientul”, adauga Preda pe blogul sau.
El mai scrie ca Eugen Nicolaescu a tinut, de altfel, sa explice ca aceasta e o viziune liberala. „Da, e o noua fila din istoria liberalismului ajuns in epoca Becali. O epoca in care toate cuvintele sunt otravite”, continua Preda.
„Daca nu cadem de acord ca pacientul e mai important decat statul, nu vom putea avea o solutie rationala. E straniu ca un minsitru al sanatatii vrea sa salveze statul, nu pacientul”, mai scrie Cristian Preda intr-un comentariu.
Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu a declarat, sambata, intr-o conferinta de presa, la Targu Mures, ca in noul contract-cadru, care va intra in vigoare de la 1 martie, se va stipula ca banii publici vor sustine numai spitalele publice din Romania, fiind sistata finantarea din fondurile Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS) pentru unitatile spitalicesti private.
Sa ne miram ca ne pleaca copii scoliti la Medicina in lumea larga ?
Daca, pacientul ar fi ajutat, inevitabil ar fi ajutat si statul.
Presedintele Basescu a avut dreptate, anul trecut. Arafat, o fi un profesionist, dar nu e decat un profitor. Acum e cu sacii-n caruta si tace.
…e si contabil…
Nu e straniu deloc. El traieste de pe urma bugetului de dstat.
Ai dreptate;ce mai poate fi”straniu” cind vorbim de”viziunea liberala”dupa ce,la caruta(Romania)s-au adus doi cai,unul alb si unul negru care se pupau pe drum dar care au fost inhamati separat,unul intre oistile din fata si altul la spatele carutei si care trag fiecare pe directia ce le-a fost destinata. Nenorocirea este ca toi,toti ceilalti sintem in caruta si ne intrebam care dintre cai ne va baga in sant!Poate vom merge doar din sant in sant!
de la privat nu se poate fura asa ca…………
ADEVARAT.
numai asa o sa aiba USL-ul de unde fura,pe ei nu-i intereseaza sistemul privat ca de acolo nu au cum sa fure ca e privat.Pentru ce s-au luptat ei atata, ca sa ajunga la ciolan nu?Pai cu ajutorul ignorantilor care i-au votat au ajuns acolo unde si-au dorit nu?
pai nu e economist, de profesie, ministrul, atunci ?