AcasăBreaking NewsEvenimentUn avion Carpatair a ratat aterizarea la Roma

Un avion Carpatair a ratat aterizarea la Roma

Trei persoane au fost rănite şi spitalizate sâmbătă seară după ce un avion ce transporta 50 de persoane, aparţinând companiei române Carpatair şi asigurând un zbor pentru Alitalia, a ratat aterizarea şi a ieşit de pe pistă pe aeroportul Roma-Fiumicino.

Potrivit agenției Reuters, avionul de tip ATR 72, care a plecat din Pisa, s-a oprit în iarbă, uşor înclinat pe o parte şi cu trenul de aterizare rupt, au declarat pompierii şi autorităţile aeroportuare.

Unul din cei trei răniţi spitalizaţi suferă de fractură la bazin, potrivit agenţiei italiene Ansa.

Anchetatorii încearcă să stabilească cu exactitate circumstanţele accidentului, dar cele două ipoteze privilegiate sunt rafalele puternice de vânt şi ploaia care au făcut dificilă aterizarea sau o eroare de pilotaj.

Aeroportul Roma-Fiumicino a fost lovit de vânturi puternice sâmbătă seară. El a rămas deschis traficului, dar una dintre piste a fost închisă.

Potrivit mass-media italiene, parteneriatul dintre Carpatair şi Alitalia este foarte controversat în ultimele luni în urma mai multor incidente.

La 22 ianuarie, un aparat al companiei ce asigura linia Roma-Ancona a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgenţă la Ancona la scurt timp după decolare. Pe 5 ianuarie, un avion ce a decolat de la Ancona s-a întors din drum, din cauza unor probleme de presurizare care i-au obligat pe pasageri să recurgă la măştile de oxigen.

Pe 10 ianuarie, compania a negat într-un comunicat o lipsă de fiabilitate, denunţând o ‘campanie mediatică’ alimentată de ‘sindicatele italiene ale piloţilor’, nemulţumiţi de parteneriatul cu Alitalia.

Pe lângă liniile Ancona-Roma şi Pisa-Roma, Carpatair asigură de asemenea legătura Roma-Bologna din ianuarie.

‘Suntem impresionaţi de numărul de avarii şi probleme suferite de această companie. De altfel, am alertat autorităţile din domeniul aviaţiei civile dar nu am primit un răspuns’, a declarat Marco Veneziani, secretarul la nivel naţional al sindicatului Uil Trasporti, pentru canalul de televiziune SkyTg24.

Carpatair a câştigat în februarie 2012 o licitaţie pentru a asigura anumite zboruri interne ale Alitalia, cu două avioane de tip ATR 72-500 de câte 70 de locuri.

Compania are sediul la Timişoara, România, aminteşte Reuters

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.