AcasăHomepageEugen Nicolăescu îl atacă pe Victor Ponta pentru că i-a blocat reforma...

Eugen Nicolăescu îl atacă pe Victor Ponta pentru că i-a blocat reforma în Sănătate

Eugen-NicolaescuMinistrul Sănătății a avut să-i facă câteva reproșuri premierului Victor Ponta, dar nu la Guvern, ci în spatele ușilor închise la ședința PNL. Ministrul Sănătăţii le-a spus colegilor săi că de două luni reforma iniţiată de el este blocată de premierul Victor Ponta.

„Vom încerca săptămâna viitoare, am vorbit deja cu domnul Daniel Chiţoiu, vom încerca să introducem la USL un calendar strict pe modul în care vrem să se aplice reforma în sănătate pentru că astăzi şi o spun deschis, domnul preşedinte Antonescu ştie, de aproximativ două luni, luni reforma e blocata de Victor Ponta. Trebuie să o deblocam”, a spus Eugen Nicolăescu, potrivit pe surse.ro.

Ministrul a mai spus că bugetul sănătății pe 2013 este mai mic cu 18% faţă de 2012 și nu sunt bani de investiții.

Ieri, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că miniştrii liberali au „o colaborare foarte bună” cu premierul Victor Ponta, inclusiv în privinţa reformei sănătăţii existând din partea ministrului Eugen Nicolăescu şi a şefului Guvernului disponibilitatea pentru colaborare.

„Miniştrii noştri au o colaborare foarte bună cu premierul, dacă se întâmplă, cum e normal, să existe mai multe păreri, să existe deosebiri de opinie, putem să avem consultări politice, ei se consultă şi discută multe în Guvern, există un mecanism de luare a deciziilor, există un rol al premierului în fruntea unui Guvern pe care noi îl sprijinim şi nu îl contestăm în niciun fel”, a afirmat Antonescu.

Întrebat despre plângerea ministrului Nicolăescu că premierul Ponta ar bloca reforma sănătăţii, potrivit unor înregistrări apărute în presă dintr-o şedinţă a conducerii PNL, Antonescu a spus că trebuie făcută diferenţa între afirmaţiile despre guvernare făcute public de membrii PNL şi cele din spatele uşilor închise.

„Ceea ce avem de spus public despre guvernare, spunem public. Ce se mai discută în spatele uşilor închise trebuie deosebit pentru că ai responsabilitatea lucrurilor pe care le spui public, sunt declaraţii publice, au anumit caracter, există discuţii care nu se fac în public, se fac în forurile interne, nu avem de discutat decât pe poziţiile oficiale”, a spus Antonescu.

„Reforma” lui Nicolăescu bate pasul pe loc

Cele mai importante proiecte anunțate de ministrul Sănătății la începutul mandatului s-au împotmolit în consultări. Desființarea DSP-urilor și actualizarea pachetului de bază au fost amânate din nou până în toamnă, iar pentru întârzierea cardului dă vina pe Casa de asigurări

Deşi Eugen Nicolăescu nu pierde nicio ocazie să spună că „2013 va fi anul marilor schimbări”, acţiunile de până acum arată că nu prea s-a ţinut de cuvânt. E linişte în jurul reorganizării DSP-urilor, iar pachetul de bază nu a fost nici până acum actualizat. Cât despre carduri, va mai trece mult timp până să vadă lumina tiparului.

1. Reorganizarea DSP-urilor şi a caselor judeţene

La jumătatea lui martie, ministrul anunţa, într-un interviu pentru Agerpres, că până la 15 mai cel târziu va finaliza reorganizara DSP-urilor şi CJAS-urilor. În practică, nicio direcţie sau vreo casă nu a fost desfiinţată. „Într-adevăr, la 15 mai s-au finalizat dezbaterile pe proreorganizare. În perioada următoare, vom face o analiză a observaţiilor”, ne-a precizat ministrul Sănătăţii. Angajaţii acestor instituţii au confirmat pentru EVZ că nu au primit niciun document prin care să fie înştiinţaţi cu privire la schimbări. „Stăm cu ochii pe site-ul Ministerului şi pe Monitorul Oficial. Când s-a anunţat măsura, umblau şefii cu nişte hârtii cu personalul, dar văd că s-au potolit”, spun surse din DSPMB.

2. Noul pachet de servicii de bază

„Este anul în care vom introduce ceea ce nu s-a făcut de 65 de ani, pachetul de servicii de bază”, promitea Nicolăescu în urmă cu două luni. Pe site-ul Ministerului, la capitolul Transparenţă Decizională, nu a apărut însă niciun proiect în acest sens. „Forma pachetului de bază se află în faza de consultare la reprezentanţii organizaţiilor medicilor. După aceea, o vom înainta asociaţiilor de pacienţi. Ne dorim ca în toamnă să terminăm dezbaterile şi să avem o formă finală pentru a o înainta Guvernului”, ne-a mai precizat ministrul.

3. Implementarea cardului de sănătate

Cardul de sănătate, amânat de peste şase ani, este în aer. În timp ce ministrul dă vina pe CNAS că nu şi-a îndeplinit toate obligaţiile, reprezentanţii Casei spun că nu pot demara operaţiunea de tipărire până nu primesc o cerere de la Minister. „MS a finalizat negocierile cu Imprimeria Naţională, a actualizat toate documentele şi aşteaptă ca CNAS să pună la dispoziţie bazele de date. E în negociere modalitatea de distribuire a cardurilor, opinia MS fiind că această acţiune să fie făcută prin CNAS”,a mai precizat Nicolăescu.

Achiziţiile centralizate, „judecate” de CCR

Ministerul Sănătăţii devine stăpân peste achiziţiile din sistemul sanitar, fie că e vorba de spitale din subordinea MS, fie de cele care aparţin autorităţilor locale. Camera Deputaţilor a aprobat, în 14 mai, ordonanţa de urgenţă ce desemnează Ministerul Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată. Actul a fost criticat de trei partide. Fostul ministru Cseke Attila, deputat UDMR, nu vede rostul unei noi centralizări, în condiţiile în care tendinţa începută în 2012 a fost de descentralizare.

Şi deputatul PPDD Tudor Ciuhodaru a susţinut că are loc o concentrare a resurselor în mâna Ministerului. Deputatul PDL Camelia Bogdanici a declarat pentru mediafax.ro că doar marii furnizori vor avea acces la licitaţii. În aceste condiţii, UDMR, PDL şi PPDD au hotârât să atace la Curtea Constituţională ordonanţa, întrucât aceasta contravine mai multor prevederi constituţionale.

RELATED ARTICLES

7 COMENTARII

  1. Cu ce il ataca pe Ponta? Cu „intelighentia” sclipitoare, cu sasaieli si pelticisme sau cu experienta sa de contabil ratat? Nu ca ar fi Ponta cu mult mai breaz…

  2. omu are niste iesiri cam „zbuciumate” in public. Ar trebui ca el insusi sa apeleze la sistemul medical romanesc pe partea de neurologie.

  3. Din ciclul „mata moarta din poala mea in poala ta”,serialul continua…din pacate,in defavoarea noastra,a multora dintre noi… 🙁

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.