AcasăHomepageCurs Jurnalist TV cu studii medii, cofinanțat 70%

Curs Jurnalist TV cu studii medii, cofinanțat 70%

TESmedia în parteneriat cu Nasul TV lansează “Școala jurnalistului – o nouă generație”.

sigla-comuna

 

 

 

 

În perioada 1 iunie – 22 septembrie 2013 se vor ține următoarele cursuri:
• Jurnalist TV cu studii medii – 84 locuri cofinanțate
• Operator producție RTV – 28 locuri cofinanțate
• Machior – 28 locuri cofinanțate

Cursurile sunt cofinanțate cu 70%. Astfel, cursanții vor plăti 1800 lei în loc de 6000 lei.
Înscrierile se pot face până la data de 31 mai. Locurile se vor ocupa după criteriul “primul sosit, primul servit”.

Necesare pentru înscriere:
• copie act de identitate;
• diplomă BAC (care poate fi adusă până la data examenului de absolvire);
• copie certificat naștere;
• copie certificat căsătorie (dacă este cazul);
• formular de înscriere;
• dovada plății.

descarcă Formular-inscriere-cursuri-jurnalist-TV

După ample studii de piață pe un grup țintă de 7800 consumatori TV, s-a luat decizia de implementare a proiectului de învățare experiențială. Astfel, cursurile teoretice se vor ține în zilele de sâmbătă și duminică iar cursurile practice se vor ține în cursul săapămânii, la sediul postului de televiziune Nașul TV. Fiecare cursant va realiza propria emisiune. La finalul cursului, datorită modului de pregătire, conform studiilor de cercetare făcute în colaborare cu parteneri din Europa, 87% din cei implicați vor fi apți să-și înceapă o carieră în domeniu. Diferența de 13% este dată, în principal, de lipsa de implicare a cursanților, de lipsa de încredere în propriile forțe și lipsa de încredere în piața media a ultimilor ani.

În acest sens, tot în cadrul proiectului, cursanții vor beneficia gratuit de consiliere profesională.
Concurs proiecte: fiecare cursant la jurnalism (în colaborare cu operatorii și machiorii) va realiza pe parcursul celor 3 luni propria emisiune tv. 18 cele mai bune emisiuni vor fi transmise pe tv on line, 3 cele mai bune din cele 18 se vor difuza pe postul de televiziune Nasul TV.

floral-swirl

RELATED ARTICLES

4 COMENTARII

  1. EXCELENT !!! 🙂 SEMNE BUNE ANUL ARE !! NU CUNOSC URARILE DIN TELEVIZIUNE DAR VA DORESC SUCCES !! 😀

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.