Puterea de pe malurile Dambovitei a fost din nou ofensata. Acuzatiile comisarului european pentru energie privind presupusa neguvernabilitate a Romaniei, Italiei si Bulgariei au starnit reactii furtunoase la Bucuresti. Ministrul de externe roman “asteapta explicatii oficiale, publice si convingatoare”, in timp ce un europarlamentar roman i-a cerut presedintelui Comisiei Europene sa se delimiteze de afirmatiile comisarului vinovat pentru delict de opinie. Doar premierul Ponta a reactionat retoric: “Nu stiu daca suntem chiar neguvernabili, cum spun unii. Mie mi se pare ca suntem guvernabili”. Desi a avut o reactie moderata, chiar si premierul lasa o urma de usoara incertitudine privind guvernabilitatea totala a Romaniei, prin termeni de genul “nu stiu”, „chiar neguvernabili”, „mi se pare”. In acest plin razboi al declaratiilor diplomatice, Cancelaria Germaniei a simtit nevoia sa se delimiteze de afirmatiile politicianului german si precizeaza “ca nu gandeste nicidecum in acesti termeni despre Romania”. Dar oare in ce termeni gandeste Cancelaria Germaniei, pentru ca daca ar fi sa ne luam dupa declaratiile din vara trecuta ale Angelei Merkel, in plin referendum de demitere a presedintelui, Romania nu era in nici un caz guvernabila. Aparenta functionare a pactului de coabitare intre premier si presedinte pare sa le fi schimbat unor lideri europeni semnificativ perceptia.
Chiar asa, dincolo de declaratiile diplomatice, cat suntem de guvernabili? Si ce inseamna guvernarea pentru clasa politica romaneasca?
Guvernabilitatea unui stat se leaga in primul rand de stabilitate, de respectarea regulilor democratice si de predictibilitate, de respectul pentru statul de drept, independenta justitiei si autoritatea legii. Cel putin la asta se referea in mare parte decalogul lui Barroso, atunci cand spunea ca Romania este pe buza prapastiei. Romania este o tara normala, in care regulile se respecta atat cat pot fi respectate. Sigur ca unii dintre noi avem asteptari mai mari, dar poate ca sapte ani in sanul familiei europene sunt prea putini pentru a le inlatura romanilor metehnele politice formate de cateva sute de ani. Nu putem fi nemti sau olandezi peste noapte si poate ca nu vom fi niciodata in ceea ce priveste raportul dintre guvernanti si guvernati. Dar asta nici nu inseamna ca putem folosi amprenta unei istorii marcate de compromis, coruptie politica si dezinteres fata de cetatean ca o eterna scuza pentru prezent si viitor.
Ponta avea dreptate! Dupa criteriile de pe malurile Dambovitei, Romania pare guvernabila! Pare, dar dupa criteriile de la Bruxelles, mai e sau nu? Sa citim cateva randuri din Recomandarea Consiliului UE privind Programul de convergenta al Romaniei pentru perioada 2012-2016: “sistemul fiscal romanesc nu indeplineste criteriile de conformitate ; sistemul de pensii nu este sustenabil; sistemul sanitar are mari probleme in a asigura accesul universal si servicii medicale de calitate; managementul sistemului sanitar este deficitar; rata angajarii tinerilor este una din cele mai reduse din UE ; competentele din sistemul educational nu se potrivesc cu cererile de pe piata muncii; administratia publica este caracterizata de un cadru legal inconsistent, care se schimba frecvent prin ordonante de urgenta, cooperare interministeriala extrem de scazuta si birocratie excesiva etc.”[1] .
Raportul nu spune ca Romania e neguvernabila, dar surprinde disfunctionalitati sistemice in societatea romaneasca, care se perpetueaza de la o guvernare la alta, indiferent de culoarea politica. Poate ca nu e deloc confortabil ca cineva sa iti sufle mereu in ceafa, sa te evalueze si sa iti spuna exact unde nu merg lucrurile, dar daca ai ales sa faci parte dintr-un club, atunci trebuie sa ii respecti regulile. Monitorizarea europeana este singurul instrument probat ca garantie pentru o normalitate minimala in politica romaneasca. Cum slabeste putin acest mecanism, lucrurile o iau razna. De ce trebuie sa fim mereu dependenti de un alter ego politic care sa ne impuna normalitatea? De ce nu pot politicienii romani sa isi asume intrinsec valorile europene si, implicit, modernizarea Romaniei?
De ce toate proiectele pe care le lansam sunt marcate de fatalismul mioritic si de efemeritatea fundamentarii oricarei constructii, ca in balada mesterului Manole? Autostrada Transilvania a fost un proiect asumat aproape cu naivitate de unii politicieni ardeleni. A sfarsit ca un avorton compromis in suspiciuni de coruptie, orgolii politice, penalitati imense si costuri de reziliere de zeci milioane de dolari. Si, in general, construim autostrazi cu viteza melcului si la preturi de aproape zece ori mai mari decat media europeana. Cu cateva exceptii, privatizarea fostelor intreprinderi comuniste s-a transformat si ea intr-un esec total. Statul nu a avut clauze contractuale de control post-privatizare, iar cele mai multe intreprinderi au falimentat si au ajuns la fier vechi. Zeci de mii de locuri de munca s-au desfiintat si procesul continua. Mechel e un exemplu si, probabil, urmeaza ArcelorMittal. Sa vedem ce se va mai intampla cu CFR Marfa, Oltchim, Hidroelectrica si Posta Romana. Romania se dezindustrializeaza vazand cu ochii si singura optiune de guvernare pare sa fie reducerea pierderilor si inchiderea a ceea ce mai functioneaza. Cum sa generezi locuri de munca daca totul se desfiinteaza sau functioneaza prost? In timpul acesta romanii saracesc sau pribegesc aiurea in cautarea unui loc de munca. Economia privata functioneaza, dar nu poate duce in spate un stat hiperdimensionat si condamnat sa imparta saracia, nu prosperitatea. Chiar nu putem sa fim competitivi sau hotia, individualismul si prostia au ajuns sa slabeasca temelia natiunii romane intr-atat incat ne suntem proprii inamici ?
Pentru cei mai multi dintre politicieni si functionari situatia din Romania nu e dramatica. Pentru ei natiunea in sine este o oportunitate personala, nu o realitate colectiva. Ei profita de functia politica sau publica pentru a se imbogati, fara a se intreba daca prin ceea ce fac servesc sau nu interesul public. Transparenta, integritatea, incompatibilitatea sunt concepte greu digerabile in institutiile publice, iar ele sunt operationale in legislatie atat timp cat Uniunea Europeana garanteaza prin presiune existenta lor. Cetateanul nu este scopul final al guvernarii, ci un simplu platitor de taxe inselat, ieftin cumparat si sacrificat pe altarul proastei guvernari. Caci buna guvernare este o exceptie la romani! Ea poate fi simulata atat timp cat devine o afacere. Poate ca in timp, la scoala Uniunii Europene sau intrand in contact cu adevarati oameni de stat, politicienii nostri vor invata ca un cuvant dat mai trebuie si respectat, ca onoarea si principiile au loc in politica, ca vorbele nu au nici o valoare decat pe termen scurt, iar romanii, asa cum sunt ei, nu pot fi prostiti la nesfarsit. Pe termen lung, oamenii asteapta proiecte, iar proiectele nu pot fi decat rodul unui leadership responsabil, bazat pe definirea si protectia interesului public.
Care interes public, ati spune? Cel in care se regaseste fiecare dintre noi. El trebuie definit de lideri altruisti, cu viziune si integritate, impartiali si cu potential de solidarizare, nu de dezbinare, capabili sa inteleaga ca prin ceea ce fac reprezinta un model ce poate schimba mintile si sufletele a milioane de romani. Avem nevoie de o noua generatie de politicieni si de un lider responsabil si capabil sa genereze un proiect pentru Romania, un proiect care sa ne faca mai puternici ca natiune si sa care sa depaseasca eterna viziune a capului plecat pentru a supravietui la granita marilor imperii. Avem nevoie de un lider care sa scoata din noi ce e mai bun, nu ce e mai rau, un lider care sa ne faca mandri ca suntem romani. E cineva pregatit pentru o sarcina atat de grea?
– Articol publicat pe blogul personal –
Romania a pierdut credibilitatea, de mult.