AcasăHomepagePonta loveşte cu şantajul lui Voiculescu

Ponta loveşte cu şantajul lui Voiculescu

Andreea PoraArestarea lui Sorin Alexandrescu, omul de casă şi specialistul în afacerile tele-şantajiste ale casei Voiculescu, nu poate fi scoasă din contextul tensiunilor din USL, al luptei pentru anihilarea principalei guri de foc a adversarilor PSD şi al deal-ului pe justiţie.

Asaltul asupra Antenelor, cu toate armele din dotare şi exact în miezul corupt al afa­cerilor, clarifică lucrurile: Ponta s-a decis să scape de Voiculescu şi, prin ricoşeu, să aducă PNL şi pe Antonescu la picioarele lui. Fără An­tene, din PNL, vorba unui contemporan, „se alege pra­ful şi pulberea“. Un ar­gu­ment, dar nu cel de forţă, este presiunea occidentală; deşi aveau informaţii de ani buni asupra rolului nefast jucat de Voiculescu şi trus­tul lui, marilor cancelarii le-a fost clar de abia vara trecută, la refe­rendumul pentru suspendarea pre­şedin­te­lui, că individul are capacitatea, prin cam­paniile media purtate cu sprijin politic, să schimbe parcursul prooccidental şi de­mo­cratic al României şi să pună statul de drept pe butuci. Astfel, Voiculescu nu doar că nu a fost parte a pactului de coabitare, dar în discuţiile prealabile acestuia s-a pus con­di­ţia îndepărtării lui. Pentru a nu lăsa loc în­doielii, Intactul a şi fost trecut în MCV. La cu­rent cu situaţia, bătrânul securist a în­cer­cat să schimbe macazul – steaguri ale UE de Guinness Book, papioane, emisari la Bru­­xelles, retorică europeană. Zadarnic.

A doua motivaţie, principală, care l-a de­ter­minat pe Ponta să ia taurul de coarne este electorală. Folosindu-se ei înşişi de imen­sa putere propagandistică şi de spălat pe creier aAntenelor, Ponta şi PSD ştiu că este greu, dacă nu chiar imposibil să câş­tige împotriva acestei maşinării. Ba mai rău, cu experienţa lui Băsescu şi a PDL sub ochi, pe fondul propriei guvernări mi­ze­ra­bile, bazate exclusiv pe ambalare media­ti­că, pot fi aduşi în postura delooseri în doar 1 an. Au început s-o simtă pe pielea lor du­pă numirea procurorilor, când An­te­ne­le au declanşat contra­ofen­siva, în scand­al­ul Roşca Stă­nescu, o simt zi­lele acestea, după ares­ta­rea lui Alexan­drescu. Lupta va fi crân­ce­nă, dar, totuşi, Ponta, sus­ţinut probabil de Băsescu, îşi asumă riscul.

Pe ce se bazează? Pe pre­ce­dentul Vântu, băgat la puş­cărie tot pentru şantaj, făcut să-şi cedeze televiziunea unor interpuşi, cuminţit cel puţin pentru moment cu do­sarele. Desi­gur, Vântu prin comparaţie cu Voiculescu este un amator, n-a avut ni­cio­dată un par­tid doar la discreţia lui, a cum­părat la bu­cată, şi nu la pauşal, ca putere financiară a fost mult inferior, nu şi-a tre­cut în timp util averea pe numele copiilor, imperiul me­dia nu avea dimensiunile celui voicu­lescian. Amândoi însă suferă de ace­leaşi me­tehne: vor să controleze România di­rect şi prin oameni în funcţii-cheie, li s-a urcat la cap, sunt agresivi, şantajează şi ma­nipulează. Sunt generaţia, ca şi SRS de altfel, a securismului de şcoală veche. O diferenţă: Voiculescu depinde mult mai mult de contractele cu statul, punct ne­vral­gic în care, surprinzător, a fost atins des­tul de dur de PSD. Deşi încă solid, im­periul său media va începe să se clatine fă­ră banii statului, şantajul nefiind suficient pentru ţinerea acestuia în viaţă. Acţiunea e de durată, ca şi dosarul ICA, întors acum la tribunal. Tiparul Vântu ar putea însă să funcţioneze. Mai greu, dar ar putea.

La prima vedere se merge pe două di­rec­ţii: slăbirea financiară, combinată cu de­cre­dibilizarea trustului pentru a-i diminua capacitatea manipulatoare şi ameninţarea libertăţii lui Voiculescu în scopul de a-l determina fie să renunţe la afacerea me­dia, fie să trădeze PNL. Voiculescu nu mai are imunitate parlamentară, implicarea fi­i­cei sale în dosarul de şantaj reiese din ste­nograme, iar o anchetă în măţăraia de con­tracte de publicitate dubioase sau în fa­lsi­fi­carea datelor din sondajele de opinie ar pu­tea avea un efect devastator. Va sacri­fi­ca mogulul libertatea familiei sau chiar a sa? După disperarea cu care a fugit de justiţie s-ar spune că nu. Îşi va pune afa­ce­rile în pericol sau va prefera metoda Vân­tu? Greu de spus acum, dar asaltul a în­ceput şi mi­za este enormă pentru ambele părţi.

Nu e clar dacă totul este o comandă po­li­tică, putem specula la infinit pe tema asta, dar e puţin probabil ca Ponta să nu fi ştiut de acţiunea procurorilor, aşa cum probabil a ştiut şi Băsescu despre cea împotriva lui Vântu. În contextul disputelor pe numirea procurorilor şefi, ar avea desigur im­por­tanţă dacă DNA, sub Kövesi şi Călin Nis­tor, acţionează independent sau se supun unor dictate. Dincolo de asta, dacă an­che­ta va fi dusă până la capăt, în pofida lin­şa­jului la care sunt supuşi procurorii DNA de Antena 3, efectul va fi benefic în primul rând pentru peisajul media. Ca să citez din securistul Roşca Stănescu, e vorba de „un cancer“ care a antenizat, prin metastază, par­te din presă. Extirparea lui, chiar şi prin modalităţi mai puţin ortodoxe, ar fi de salutat. O şansă pentru igiena societăţii şi pentru revenirea presei la menirea ei.

Care va fi însă efectul asupra PNL şi a lui Antonescu, rămas până una-alta singura carte valabilă pe care o mai are Voiculescu în manşetă? După cum decurge campania de demonizare a lui Ponta, relaţiile din USL se vor înrăutăţi. Protocolul va fi su­pus unor crâncene suferinţe. În funcţie de cum va evolua ancheta, este de aşteptat fie ca Voiculescu să se radicalizeze, putând merge până acolo încât să împingă spre ruperea USL şi intrarea PNL în opoziţie, situaţie în care Ponta şi PSD vor avea zile grele, deşi campania brutală împotriva An­tenei 3 declanşată de RTV-Ghiţă ar putea să le mai îndulcească. Fie să cedeze şi să pună batista pe ţambal, abandonând jocul politic sau dezertând, la o adică, în tabăra PSD. În tot cazul, în final, dependenţa lui Antonescu de acest personaj îi va fi fatală. E doar chestie de timp. Nu şi-a dat ni­cio­dată seama, orbit fiind de ura împotriva lui Băsescu, dar a tras cartea greşită. Din cauza lui, PNL are şanse bune să rămână izo­lat şi pe scena politică, şi pe cea me­dia­tică. Pe termen nu prea lung, PSD şi Ponta vor câştiga exact pe mâna Voiculescu.

– Opinie publicata in Revista 22

RELATED ARTICLES

3 COMENTARII

  1. da,foarte bun articolul,bravo Andreea Pora,de jurnalisti ca dumneavoastra are Romania nevoie,jurnalisti profesionisti,onesti,cu demnitate si care sunt de neclintit cand vor fi pusi sa aleaga intre bani si deontologia profesionala,cu respect si consideratie,ma inclin,felicitari Andreea Pora.

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.