Din tot ceea ce este public, am aflat ca a ramas doi ani repetent in facultate, ceea ce este si era extrem de greu de „realizat“ in Universitatea Bucuresti, ca, desi profesor de istorie, are cunostinte foarte vagi de istorie – dupa cum am demonstrat saptamana trecuta – si ca si-ar fi scris teza de licenta (sau „lucrarea de diploma“, cum era numita pe vremea aceea) din ziarul „Sportul Popular“. Si ca ar fi un mare fan al clubului Steaua, ceea ce explica, macar in parte, faptul ca l-a pus pe Gigi Becali pe listele PNL. Dar, dincolo de toate aceste detalii, ce stie, de fapt, al doilea om in stat si aspirant la pozitia de „sef de stat“, cum il defineste noua Constitutie?
Nu foarte multe, se pare. Nu pare sa stie nimic sau sa aiba cel mai mic interes in ceea ce inseamna, de fapt, „liberalismul“, asa cum a fost el formulat de oameni precum John Locke, Adam Smith, John Stuart Mill sau, mai recent, Friedrich Hayek. Nimic despre drepturi individuale, nimic despre libertate, absolut nimic despre piata libera si antreprenoriat, adica ceea ce face un liberal sa fie un liberal in adevaratul sens al cuvantului. Cand l-ati auzit vreodata pe Crin Antonescu pronuntand aceste nume fara de care liberalismul nu ar fi posibil?
Ceea ce pare insa sa stie Antonescu este istoria reala a PNL, o istorie presarata de scandaluri de coruptie si personaje precum Alecu Constantinescu, supranumit „Porcu“, pe langa care Gheorghe Tatarascu – un tradator de tara – face figura de „om politic national“. In Romania nu a existat decat un singur partid politic „la firul ierbii“, grassroots, cum se zice astazi, si acela este „Miscarea Legionara“, care s-a nascut, in buna parte, si din frustrarea fata de coruptia liderilor PNL. Crin Antonescu pare sa stie foarte bine aceste lucruri, dupa cum pare sa cunoasca si mecanismele instituirii unei dictaturi. Sau oligarhii. Saptamana trecuta am citat un articol al Laurei Stefan din Revista 22. Acum este randul unui articol intitulat „Oligarhia si Constitutia“, semnat de Andrei Cornea: „Romania este condusa de multa vreme de o oligarhie formata din cateva sute de insi – parlamentari, ministri, presedinti de consilii judetene, primari de mari localitati, anumiti oameni de afaceri influenti si patroni de trusturi media. E o oligarhie bogata, dar marginita intelectual (…), dispretuitoare fata de «prostime» si fata de elitele intelectuale autentice (…). Incapacitatea ei de a asigura o conducere eficienta e egala numai cu aroganta ei nesfarsita. Aceasta oligarhie a avut insa trei temeri fundamentale, care i-au macinat zilele si i-au dat cosmaruri noaptea. Prima a fost Traian Basescu sau, in termeni mai generali, teama de un presedinte cu mandat popular, al carui program politic sa contina limitarea arbitrariului oligarhiei. Constitutia actuala dadea aceasta posibilitate («presedintele jucator»), mai ales prin faptul ca presedintele avea o mare libertate in numirea premierului, ca putea refuza la remaniere numirea unui ministru, ca putea cere urmarirea penala a unui membru al Cabinetului si, in sfarsit, ca putea declansa un referendum national. (Putea fi insa si suspendat cu prea multa usurinta, asa cum s-a vazut, ceea ce arata ca puterea sa ramanea limitata, in pofida acuzatiilor de «tiranie».) De asemenea, el detinea atribute importante in domeniul politicii externe si al serviciilor de informatii. Or, actuala putere a decis ca presedintele trebuie privat de majoritatea atributelor de putere. «Never again», a spus oligarhia. Un «nou Basescu», oricum s-ar numi el, nu mai trebuie sa apara. Desi presedintele va fi numit explicit «sef al statului», el va avea un rol protocolar. Spre deosebire insa de statutul sau intr-o republica parlamentara, precum Germania sau Italia, el va continua sa fie ales cu un mandat popular – ceea ce reprezinta nu doar o ipocrizie, dar exprima si teama oligarhiei de a spune natiunii adevarul: ca se teme de ea. Aceasta este cea de-a doua teama a oligarhiei: teama de popor sau, mai precis, de scaparea de sub control a poporului.
Cea mai clara masura antidemocratica este probabil introducerea articolului 90 relativ la referendum: initiatorii sai, fie presedintele, fie 250.000 de cetateni cu drept de vot, trebuie sa-si supuna initiativa Parlamentului, care o aproba sau nu printr-o hotarare. Oligarhia va putea bloca astfel orice initiativa politica ce nu-i apartine, ceea ce inseamna ca ea isi aroga puterea decisiva in stat, refuzand sa accepte ca interesele ei ar putea intra in coliziune cu cele ale natiunii, exprimate prin referendum. In esenta, din reprezentant al natiunii, Parlamentul devine o grupare autonoma care va domni netulburat peste rest, ceea ce se exprima direct in articolul 61, care defineste Parlamentul drept «forul suprem de dezbatere si de decizie al natiunii».
Aurelian Barbu… sorry baby ,smacks of politics 🙂 Buahhhh 🙂
Ce stie Cacarau? Nimic! Dar nu e singurul. Mai toata cloaca politichiei noastre e plina de repetenti, retardati, inculti, manelisti, borfasi etc. Cum s-a exprimat oare ministrul apararii zilele astea? Nu asemeni unui analfabet?
A ramas repetent si la cei 7 ani de acasa!
Drumul spre iad e pavat cu bune intenții
Bonjour!
Nene Câmpene, bre!, altul nu ți-ai găsit ca să-ți susțină punctul de vedere? Pe lângă faptul că scrii niște platitudini, mai și promovezi „filosofi” (Noica se răsucește-n mormânt, cred, când îl aude pe „goimul rumân” – hi! hi! hi! – puit, și el, în cloaca de la GDS) care pun România și pe români între paranteze, în cadrul istoriei universale? Apoi, ești într-o gravă eroare, de logică, chiar, dacă pomenești de Legiunea Arhanghelului Mihail și Andrei Cornea, pe aceeași pagină, nu-i ‘ șa?, ca să folosesc exprimarea reptilei de tristă amintire. Ei, nu știi la cine mă refer? Hmm! La tătuca GDS-ului, bien sur! Deci:
„Luaţi istoria şi puneţi între paranteze istoria românilor: Cruciadele s-ar fi făcut oricum şi fără noi. Renaşterea ne-a ocolit. Ştefan cel Mare putea să nu fi existat laolaltă cu întreaga Moldovă, dar caravelele lui Columb ar fi plutit la fel spre America. Turcii ar fi avansat cam în acelaşi mod şi fără noi în Balcani şi până în Europa Centrală şi nu cred că prezenţa noastră i-a deranjat în mod semnificativ, aşa cum ne place uneori să credem. Problemele pe care le-am creat puterilor în secolul XIX au fost minore. Nici Primul, nici cel de-al Doilea Război Mondial (în care am avut pierderi uriaşe) nu s-ar fi încheiat altfel decât s-au încheiat, dacă nu am fi existat pe hartă. Comunismul s-ar fi întins şi în absenţa noastră peste Europa Centrală şi de Est, cu nenorocirile ştiute, şi ar fi căzut şi fără aportul nostru. N-am participat la colonizarea lumii, n-am creat un imperiu, n-am cunoscut niciodată grandoarea, nici măcar grandomania poloneză sau maghiară. Praful de puşcă, tiparul, fotbalul, cafeaua, becul electric, sistemul heliocentric s-au inventat fără contribuţia noastră. N-am inventat noi algebra ca arabii, filosofia ca grecii, internetul ca americanii, pe Dumnezeu ca evreii.” (Andrei Cornea dixit).
Iaca, în paralel, răspunsul lui Nicușor Gliga, cu privire la parantezele prâslei lui Paul Cornea (acum, cred, înțelegeți chicotitul meu din prima parte, P.C.(r) fiind cel căruia, același autor al articolului citat aici îi rezumă astfel viața: „Paul Cornea, născut în 1924, cu Facultatea de Filosofie şi Litere (secţia Pedagogie) terminată cu dispensă de doi ani, în 1948, fără vreo carte, prima sa lucrare, Studii de literatură română modernă fiind din 1962, a fost unul din politrucii kominternisti ai regimului comunist si propagandist de baza prin organul “Scanteia”. Dupa ce a indeplinit si misiunea de sef la CC al UTM in timpul bolsevizarii Romaniei, la inceputul anilor ’90 a ajuns chiar decan al Facultatii de Filosofie, dupa o gura de Guvern FSN, debutand in aceasta functie printr-un simpozion cu tema “Mai avem nevoie de Eminescu?”. Raspunsul: negativ. Si in prezent spala creiere la aceiasi facultate, din postura de profesor asociat. Fiul ii merge pe urme.”):
„Dumnezeu ne-a ţinut departe de ororile cruciadelor şi nu ne-a lăsat să ne înfruptăm (doar să gustăm puţin) din rătăcirile seducătoare al Renaşterii. Ne-a dat, în schimb pe Ştefan cel Mare, “atletul lui Hristos” cum îl numea un papă, şi alţi domnitori vrednici, în Moldova, în Ţara Românească, în Transilvania, sub a căror conducere românii au apărat Creştinătatea, adică Europa de astăzi. Aşa au putut pluti şi caravelele lui Columb spre America. Pe turci i-am deranjat semnificativ şi, fără noi, ar fi avansat serios departe în Europa. Problemele pe care le-am creat puterilor în secolul XIX n-au fost deloc minore. Primul şi al doilea Război Mondial s-ar fi încheiat altfel (pentru noi şi pentru alţii) dacă nu am fi existat pe hartă. Cât despre comunism (pe care A.C. uită să-l treacă la invenţii cu autorii lui) s-a întins peste Europa Centrală şi de Est cu concursul celor care au organizat şi cruciadele şi măcelurile secolului XX. Cât despre grandoare sau grandomanie (în cârdăşie cu alţii sau pe cont propriu), acestea nu constituie paşaport pentru eternitatea vie. Aşişderea colonizarea lumii, crearea de imperii, invenţiile din orice domeniu (inclusiv cele româneşti pe care A.C. fie le bagatelizează, fie le omite intenţionat).” – See more at: http://www.ziaristionline.ro/2011/03/30/andrei-cornea-intre-paranteze-de-la-origini-pana-pe-wikipedia/#sthash.1heHgS7m.dpuf
Cam atât. Cine vrea mai mult, poate să acceseze linkul de mai sus.
Acuma, ceva paradoxal:
„Ion Iliescu se războieşte cu criticii lui Adrian Păunescu. “Cel mai dezgustator exemplu l-a oferit Televiziunea Nationala, care nu numai ca nu s-a invrednicit sa relateze ceva despre ceremoniile de la Casa Scriitorilor, Ateneul Roman, Biserica Boteanu sau Cimitirul Bellu – dar şi-a permis, exact în timpul acestor ceremonii, duminică la prânz, să găzduiască un dialog cu Andrei Cornea – un infatuat, exemplu de răutate încrâncenată, care s-a limitat să repete aprecierile demne de alte timpuri din raportul redactat de Tismăneanu (un exemplar de specimen retrovertit intr-un veritabil neo-stalinism, pentru că asta sunt aşa-zişii “anticomunişti” post-factum)”, scrie Ion Iliescu.” http://www.realitatea.net/ion-iliescu-andrei-cornea-e-un-infatuat-tismaneanu-un-neo-stalinist_770290.html#ixzz2XVkYSY8E
De remarcat sintagma „anticomuniștii post-factum”! Mda. Gura păcătosului adevăr grăiește. N-am crezut vreodată că voi apuca să-i dau dreptate cârpei kaghebiste, dar, când are dreptate, are. Oricum, Adrian Păunescu a fost poet, până nu l-a înghițit omul pornit pe căpătuire din el.
Au revoir!
Cind am spus mai acu vreun an si ceva ca a fost un repetent notoriu, nu ma bagat nimeni in seama ………
PAI DEPINDE…DE CRISTIAN CAMPEANU NU STIE NICI DRACU’, UN NIMENI IN DRUM
,,…Spre deosebire insa de statutul sau intr-o republica parlamentara, precum Germania sau Italia, el va continua sa fie ales cu un mandat popular – ceea ce reprezinta nu doar o ipocrizie, dar exprima si teama oligarhiei de a spune natiunii adevarul: ca se teme de ea. Aceasta este cea de-a doua teama a oligarhiei: teama de popor sau, mai precis, de scaparea de sub control a poporului…”
Felicitari Cristian Campeanu !
Deschis, direct, sincer- un articol cu subiect si predicat.
Sus inima romani. este timpul sa ne primenim !
STIE SA …PUPE , DOAR C……E ! GRETOS !