AcasăHomepage Cod galben de furtuni în estul României

Cod galben de furtuni în estul României

RO-130731Meteorologii au emis atenţionare cod galben de furtuni şi vijelii pentru Moldova, Dobrogea şi jumătatea estică a Munteniei.

Potrivit ANM, până miercuri 31 iulie, la ora 15:00, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în Moldova, Dobrogea şi în jumătatea estică a Munteniei. În aceste regiuni se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce trecător vor lua aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse.

În partea de sud-est a teritoriului, în după-amiaza zilei de marţi, disconfortul termic se menţine deosebit de accentuat.

 
Râurile din bazinul Bârlad (judeţele Iaşi, Vaslui, Galaţi), afluenţii Prutului inferior (judeţele Vaslui şi Galaţi) şi râurile din Dobrogea (judeţele Tulcea şi Constanţa) se vor afla sub cod galben de inundaţii, de marţi, de la ora 21.00, până miercuri la ora 16.00.

Potrivit atenţionării emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA), se vor semnala scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.

Se menţionează că aceste fenomene se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe afluenţi de grad inferior ai râurilor şi pe cursurile de apă necadastrate.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.