Reactii la Alexandru Visinescu

Cind vine vorba despre securitate, romanii sunt departe de a avea pareri coerente si unanime. Unii – mai ales cei din generatiile mai noi – pornesc de la o solida baza de ignoranta. Nu le vine sa creada ca dracul a fost chiar atit de negru sau nu pricep de ce n-am protestat in masa.

Nu cred ca nu exista internet si ca dreptul de a avea o masina de scris trebuia recistigat in fiecare an, la politie. Altii stiu, dar prefera amnezia. ”Macar aveam locuri de munca asigurate, bilet sindical la Calimanesti si locuinta ieftina la bloc.” Altii sunt patrioti: ”Securistii au aparat tara!” (de unguri, de rusi, de capitalisti), ”Isi faceau si ei meseria!”, ”Toate tarile au servicii secrete”. Nu lipsesc nici firile pravoslavnice: ”Nu toti erau rai!”, ”Aveau si ei o familie de intretinut”. In sfirsit, exista si ”impaciuitorismul constructiv”: ” Ce-a fost a fost, sa privim spre viitor!” Fapt este ca ne-am resemnat cu totii,  pina la urma, sa traim umar la umar cu fosti ofiteri si turnatori, ba chiar sa-i descoperim bine situati in politica sau in afaceri.

Aparitia dezlantuita a fostului tortionar Visinescu pe scena publica a radicalizat, intrucitva, judecata oamenilor. Bietul batrinel a fost pozat si filmat in timp ce distribuia pumni si injuraturi ca in vremurile lui cele mai bune. Ei bine, chiar si pentru naturile mai ingaduitoare, lucrurile au capatat o intorsatura care putem pentru ca sa zicem ca nu se mai poate! Aflam – ca si cum n-am fi stiut – ca mai sunt si altii, nu putini, asemenea lui Visinescu: liberi, fara regrete, daca nu chiar multumiti de ”cariera” lor, recompensati de statul nostru sarac, dar democratic, cu pensii grase, incomparabil mai generoase decit acelea de care beneficiaza eventualii supravietuitori ai ”profesionalismului” lor. Si-au pastrat intacte privilegiile si sub Iliescu, si sub Constantinescu si sub Basescu. Toti au avut alte prioritati decit ”revansa”. Sau ”au fost invinsi de sistem”, sau au condamnat comunismul din vorbe, fara nici o consecinta institutionala sau legislativa.

Perplexitatea mea vine insa din alta parte. Visinescu a devenit, prompt, o scula electorala.  Bestialitatea lui nu e interesanta in sine, iar problema pedepsei se reduce, in fond, la o belicoasa coreografie politica. ”Cazul” Visinescu” e folosit ca ingredient picant intr-un ghiveci polemic. Cineva se trezeste scriind un articol intitulat ”Visinescu si Basescu”. Adica intelegeti cum stau lucrurile: avem un film in care Basescu pare ca da un dos de palma unui copil? Pai exact asta facea Visinescu: batea oameni nevinovati! Nu slujea Visinescu o justitie criminala? Pai exact asta face Basescu, ba chiar mai rau: caci el ordona justitiei sa inventeze vinovatii si sa aresteze ingeri. Daca spun ca asemenea analogii dovedesc o pierdere isterica a masurii, o sincopa grosolana a inteligentei, o sa mi se spuna – a cita oara?! – ca sunt ”basist”. Daca spun ca asemenea sofisme partizane il favorizeaza pe infractorul Visinescu, punind accentul pe interese (sau umori) de partid, de natura sa relativizeze criminalitatea faptelor lui, mi se va raspunde ca il apar pe presedinte. Dar zic si eu, parafrazind un vechi slogan: ”mai bine basist decit maniac”, mai bine ”basist” decit doborit de idei fixe, intr-un razboi incapatinat si ridicol cu bunul simt. Mai bine ”basist” decit sa amestec intr-atit borcanele, incit sa-l pun pe Adrian Nastase linga Maniu si pe madam Kövesi linga Alexandru Draghici.

Dau o inalta apreciere vehementei principiale cu care un anumit post de televiziune a imbratisat cauza marilor victime ale comunismului, respectiv obligatia institutiilor statului de a face, fie si in ceasul al doisprezecelea, dreptate. Dar recad in perplexitate cind ma gindesc la patronul postului cu pricina. N-a decis, irevocabil, Inalta Curte de Casatie si Justitie, la 10 martie 2011, ca dumnealui a facut politie politica? N-a fost el, deci, de aceeasi parte a baricadei cu Visinescu? Desigur: intre a tortura oameni si a-i turna (chiar cind iti sunt rude) exista o diferenta de grad. Dar nu neaparat una de natura. Oricum, in locul celor din studiourile ”indignate”, mi-as fi aparat seful cu ceva mai multa subtilitate: de pilda, as fi lasat-o mai moale cu ”dreptatea” si cu securistii. Prea sare in ochi! Desi, poate ma insel. Poate ca in loc sa fiu perplex, ar trebui sa ma induiosez in fata modului paradoxal in care se face, in patria noastra, dreptate: cu securitatea pe securitate calcind!