AcasăHomepageMacovei: Antonescu şi Ponta sunt profund nocivi

Macovei: Antonescu şi Ponta sunt profund nocivi

monica macoveiEuroparlamentarul PDL Monica Macovei a scris, miercuri, pe blogul personal, că liderii USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta, sunt ”profund nocivi” şi cariera lor politică trebuie să se încheie.

”Crin Antonescu nu mai reprezintă de multă vreme doctrina de dreapta şi nu poate aspira la o susţinere politică pentru Preşedinţie din partea partidelor de dreapta. Antonescu este, ca şi Victor Ponta, un politician profund nociv, iar cariera lui politică trebuie să se încheie”, a scris Macovei pe blog.

Europarlamentarul a susţinut că USL au încercat ”o lovitură de stat” în vara lui 2012, dar şi o subordonare a instituţiilor independente ale statului. Totodată, Macovei a menţionat că USL a ”vrut să distrugă Curtea Constituţională şi DNA”.

”Antonescu, Ponta şi USL ne sufocă cu biruri încercând să-şi mascheze incompetenţa şi dezastrul economic pe care l-au provocat. Ei au înscenat privatizări, au viciat proceduri şi s-au jucat cu soarta salariaţilor, la Oltchim şi CFR Marfă. Antonescu, Ponta şi USL vor să pună mâna pe justiţie, vor să distrugă ANI, protejează parlamentarii şi miniştrii penali în Parlament. Pentru Antonescu, Ponta şi USL, legea este obligatorie doar pentru românii de rând, nu şi pentru ei”, a mai scris europarlamentarul.

”Opoziţia la USL este singura alternativă sănătoasă politic şi morală, atât pentru ţară, cât şi pentru partidele de dreapta, care au obligaţia găsirii celui mai bun candidat pentru alegerile prezidenţiale”, a conchis Macovei.

sursa: romanialibera.ro

RELATED ARTICLES

3 COMENTARII

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.