Dupa Vilnius

Anunțul Kievului că renunță la Acordul de Asociere spune mai multe despre Rusia și Occident, decât despre Ucraina. Acordul pe care Kievul urma să îl semneze joi la Vilnius fusese parafat în 2012. Presiunile Rusiei s-au dovedit însă mai puternice.

Este al doilea eșec major al Uniunii Europene în fața Rusiei în mai puțin de un an, după eșecul proiectului Nabucco.

Statele Unite au suferit, la rândul lor, un eșec în fața Rusiei în dosarul sirian, Kremlinul venind cu soluția punerii sub control a armelor chimice după ce președintele Obama anunțase lovituri aeriene.

Cu birocrați depășiți de miza unor negocieri cu foste republici sovietice, cu o administrație șovăielnică la Casa Albă, este limpede că nu au șanse de reușită proiecte precum Nabucco, ori scoaterea unui stat de importanța Ucrainei din sfera de influență rusească (proiecte începute sub președintele Bush). În acest context, chiar pare un miracol că am reușit să securizăm prezența scutului anti-rachetă pe teritoriul României.

În timp ce UE, aflată în criză economică, negându-și valorile care i-au adus succesul, „nu mai exercită aceeași putere de atracție” (după cum constata un cotidian local german), Rusia sub Putin este la apogeu. Moscova își poate permite să nu recurgă la metode brutale, precum în Georgia, în august 2008, pentru a-și impune voința. Folosește eficace „diplomația gazului” și poate mobiliza resurse semnificative pentru a-și atinge țelurile.

Acum, după ce Ucraina a cedat, Armenia s-a alăturat uniunii vamale eurasiatice, iar președintele Saakashvili și-a încheiat mandatul, misiunea Republicii Moldova va fi mult mai dificilă.

Joi, Moldova și Georgia vor parafa Acordul de Asociere cu UE, adică exact ceea ce făcuse Ucraina cu un an și jumătate în urmă. Cuvântul „parafare” poate induce în eroare. Liderii celor două state își vor pune inițialele pe Acord. Este doar începutul unui lung proces. Urmează semnarea Acordului, prevăzută în septembrie 2014. Apoi – ratificarea Acordului de către parlamentele naționale ale celor 28 de state membre, care mai poate dura un an.

Rusia ar putea avea, așadar, suficient timp să destabilizeze Moldova (acționând și levierul transnistrean) și Georgia, provocând prin urmare îngrijorarea unor capitale europene pe parcursul ratificării și reticența acestora.

Nu s-a sfiit să o facă în Georgia în 2008, la doar patru luni după Summitul NATO de la București. Să ne amintim de această oportunitate ratată.

În aprilie 2008, în locul unui Plan concret de Acțiune pentru Aderarea la NATO, Georgia (reprezentată de Saakashvili) și Ucraina (reprezentată de Yushcenko) au primit doar promisiunea că în decembrie urma să li se revizuiască progresele pe calea aderării. Germania și Franța s-au opus unui angajament clar privind o viitoare aderare la NATO a celor două țări. Imediat după anunțul „promisiunii”, Putin a venit mulțumit la București, la Consiliul NATO-Rusia. Bineînțeles că nu a mai fost cazul unei analize a progreselor Georgiei și Ucrainei în decembrie. Între timp, situația se deteriorase atât de mult la Tbilisi în războiul ruso-georgian din august 2008 încât era limpede că perspectiva unei invitații de aderare la NATO era deja compromisă.

Astfel de momente sunt scurte ferestre de oportunitate, puțin întredeshise, iar ocaziile pot fi ratate pentru decenii.

Anul viitor, vor fi alegeri în UE, vom avea și o nouă Comisie Europeană.

În Moldova, comuniștii îi agită pe găgăuzi, regiunea transnistreană a anunțat că vrea să adere la uniunea vamală eurasiatică. Vor fi alegeri cu partidul lui Voronin în opoziție. Există și riscul mare al dezamăgirii după Vilnius în lipsa unor rezultate imediate (de aceea este important ca propunerea Comisiei Europene privind liberalizarea regimului de vize să se materializeze cumva).

În Georgia, soldații ruși din Osetia de Sud coboară regulat spre Gori, împingând „frontiera” enclavei spre sud, stabilind arbitrar noi „granițe” care despart comunități, taie sate, păduri, livezi, canale de irigații și surse de apă potabilă. Spre deosebire de Moldova, Georgia are însă avantajul celor opt ani de reforme sub Saakashvili, de succese notabile contra corupției. Au fost ani de orientare fermă pro-occidentală, împărtășită acum de o majoritate solidă ce se poate opune unei posibile virări către Moscova a „Visului Georgian” aflat la putere.

Așadar, dacă 2013 era considerat un an crucial pentru Republica Moldova, cu atât mai mult va fi 2014. Iar România, Polonia și Țările Baltice vor avea un rol important de jucat în sprijinul Moldovei și Georgiei. În lipsa unui leadership în SUA și UE pe măsura provocărilor puse de Rusia, țările din estul Europei, care știu cât de greu te poți desprinde după decenii de aservire, vor trebui să țină focusată atenția Vestului asupra Moldovei și Georgiei în perioadele tulburi care vor urma, să convingă state occidentale precum Germania ori Franța să nu abandoneze astfel de mize.

Articol publicat de freedomhouse.ro