AcasăExternEuropaAzarov cere încetarea protestelor, aplică tactici totalitare

Azarov cere încetarea protestelor, aplică tactici totalitare

Prim-ministrul ucrainean, Mykola Azarov, a cerut liderilor opoziţiei să înceteze a mai întreţine „tensiunile crescânde”, argumentând că toate motivele protestelor au fost consumate. Aceste declaraţii au fost făcute în condiţiile în care actualul Guvern a supravieţuit votului de neîncredere înaintat în Parlament. Mai mult, Azarov a anunţat că oamenii politici care sprijină manifestaţiile se pot ascunde în spatele imunităţii, dar că orice protestatar care încalcă legea va fi pedepsit.

„Liderii voştri vă instigă la fărădelegi. Ei vor încerca să se ascundă în spatele imunităţii. Dar voi nu aveţi în spatele cui să vă ascundeţi.”

Prim-ministrul a spus acestea la câteva zile după ce forţele de ordine au brutalizat protestatarii pro-UE. Ministrul de Externe, Leonid Kozhara, i-a acuzat pe politicienii de dreapta din Uniunea Europeană că i-au împins pe cei din Ucraina să sprijine manifestaţiile pro-europene.

Conform cotidianului Ukrainska Pravda, statul ucrainean somează Universitatea din Kiev să ofere autorităţiilor listele cu numele studenţilor care au participat la protestele pro-UE şi împotriva puterii. Cel mai probabil, studenţii ale căror nume ajung pe mâna statului vor suferi pedepsele cu care au fost ameninţaţi în declaraţia de mai sus. Acest scenariu seamănă izbitor de mult cu cele descrise de George Orwell în cartea „1984”, adică este o tactică specifică regimurilor totalitare.

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.