AcasăExternEuropaIanukovici a refuzat să vorbească despre ce a discutat cu Putin

Ianukovici a refuzat să vorbească despre ce a discutat cu Putin

Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a avut astăzi o întrevedere cu Vladimir Putin la Moscova. Scopul întâlnirii este necunoscut, prevederile înţelegerilor semnate fiind secrete. În condiţiile în care Rusia a făcut presiuni pentru ca Ucraina să nu semneze acordul de la Vilnius cu Uniunea Europeană, opoziţia Guvernului de la Kiev se teme de faptul că Ianukovici a semnat documente referitoare distribuirea gazelor naturale şi la includerea Ucrainei în Uniunea Vamală a Federaţiei Ruse. Viktor Ianukovici a cerut administraţiei Kremlinului să nu organizeze o conferinţă de presă după întrevederea cu omologul său rus. Aceste evenimente au loc în contextul în care, ieri, Preşedintele Ucrainei a declarat, împreună cu Premierul Mykola Azarov, că vor alege calea către Uniunea Europeană.

Între timp, protestele continuă în Piaţa Independenţei din Kiev. În această dimineaţă a fost făcut cunoscut faptul că peste 5000 de persoane s-au înscris pe lista participanţilor la grupul de auto-apărare menit să apere manifestanţii anti-Guvern. Câteva sute de protestatari au mers către biroul procurorului general, scandând „Kliuev- după gratii!”, în timp ce purtau pe braţe o cuşcă de mari dimensiuni. Aceştia îl consideră pe Nikolai Kliuev, şeful Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare, responsabil de violenţele împotriva participanţilor la manifestaţiile pro-UE. Protestatarii au declarat că vor picheta instituţiile de stat, în vreme ce deputaţii au blocat tribuna centrală a Radei Supreme. Din această cauză, legea bugetului Ucrainei pe anul 2014 nu a fost adoptată, urmând a fi discutată în perioada ianuarie-februarie.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.