Un ministru pe placul Rusiei

Ati remarcat ultimul tip de discurs manipulator pro-rus? El suna cam asa: Romania nu are de ce sa se teama de ofensiva inceputa de Putin deoarece ambitiile tarului KGB-ist se limiteaza doar la recastigarea controlului asupra Ucrainei. Adica asupra unei tari care, potrivit propagandistilor sai, apartine istoric – si implicit de drept – spatiului de influenta militara, politica si culturala ruseasca. Prin urmare, conform acestei retorici care pare susurata in urechile mai multor jurnalisti si intelectuali romani direct de la Kremlin, Rusia si-a trimis comandourile paramilitare sa destabilizeze Ucraina deoarece este indreptatita sa-si apere „spatiul vital“. Actiunile ei se numesc autoaparare si nicidecum neo-imperialism!

Continuarea rationamentului, sugerata cu fraze intortocheate sau spusa pe sleau, este ca daca Romania ar inceta sa mai tina isonul Statelor Unite ale Americii si catorva state europene si ar accepta ca agresiunea Rusiei asupra Ucrainei si confiscarea Crimeii sunt ceva firesc, nu doar ca nu ar avea nimic de pierdut din conflictul ce ameninta sa se extinda, ba chiar ar putea castiga: Moscova ar putea renunta la orice pretentie asupra Moldovei.

Falsitatea acestei teorii, care nu urmareste altceva decat sa fisureze consensul occidental in favoarea sanctionarii Rusiei, este de domeniul evidentei. Daca s-ar multumi sa recastige controlul asupra Ucrainei, permitand, in schimb, ca Moldova, dar poate si alte foste republici sovietice, sa-si urmeze visul european, Rusia ar iesi, in final, in pierdere. Din nou.

De ce? Pentru ca, pana acum cateva luni, Rusia controla Ucraina si era implicata activ in destabilizarea Moldovei si in blocarea negocierilor cu UE ale celorlalte tari ex-sovietice din parteneriatul estic. Daca Rusia s-ar multumi azi doar cu a recastiga influenta asupra Ucrainei, bilantul ultimelor luni i-ar fi defavorabil. Ar reusi sa impiedice pierderea unei piese pretioase in dominoul geostrategic, dar ar ceda altele.

Ceea ce contravine flagrant doctrinei lui Putin. Puterea sa de autocrat incapabil sa genereze dezvoltare si sa aduca bunastare tuturor cetatenilor sai se bazeaza exclusiv pe angajamentul tacit ca va recupera ceea ce Rusia a pierdut o data cu dezmembrarea URSS. Actiunile sale sunt concentrate pe acest unic obiectiv. Este exclus ca Putin sa mai accepte vreun targ care sa-l opreasca sa recastige influenta pierduta de predecesorii sai in urma cu 25 de ani si cu atat mai putin unul care sa-l oblige la noi cedari.

Putin nu mai are alta carte de jucat decat ofensiva perpetua. Este singura optiune care i-ar permite sa-si securizeze pe viata functia de comandant suprem. Sub conducerea lui, Rusia nu se va limita la recuperarea Ucrainei chiar si printr-o invazie armata si va face tot ce tine de ea pentru a-si instala o putere favorabila la Chisinau si a impiedica intrarea Moldovei in UE – reteta pe care o va aplica, de altfel, combinand zaharelul, biciul si tancul, in toate tarile ex-sovietice cu aspiratii europene sau euro-atlantice.

In ciuda a ceea ce ne spun din ce in ce mai insistent prietenii Moscovei, ofensiva lui Putin nu priveste doar tarile din fosta URSS. Nu se va opri nici macar pe Prut. Nu va intra cu tancurile, dar nici nu se va lasa pana ce nu va readuce si Romania la statutul pe care l-a avut pana in 1990: tara-tampon intre Rusia si blocul occidental. Pentru a-si atinge acest scop, mesajele pro-Kremlin pe care acum le auzim sau le citim doar la nivel de articole si comentarii in media vor deveni din ce in ce mai prezente si in discursurile politice.

Cata vreme, insa, interesele Rusiei vor ramane reprezentate doar la nivel declarativ, propagandistic, Romania nu va avea o problema. Si nu doar pentru ca Rusia nu mai e ce a fost, cat mai ales pentru ca Romania nu se mai afla in izolarea in care o impinsese nebunia lui Ceausescu. Relatiile create prin apartenenta la NATO, la UE si prin parteneriatul strategic cu

SUA constituie tot atatea mecanisme de siguranta care pot zadarnici planurile celor ce urmaresc sa transpuna mesajul propagandistic in discurs politic si, mai departe, in actiune institutionala.

Singura vulnerabilitate reala a Romaniei in fata Rusiei o constituie, in clipa de fata, actorii institutionali care pot scurtcircuita aceste mecanisme de siguranta, subminand din interior puntile care ne tin legati de marile democratii occidentale. Pentru ca planul Rusiei nu este sa ne cucereasca, ci doar sa ne transforme din nou intr-un „no man’s land“, tot ce isi doreste regimul Putin este sa isi gaseasca aici suficienti aliati care, platiti sau urmarindu-si propriile interese, sa goleasca de sens parteneriatele strategice care ne definesc nu doar politica externa, ci si prioritatile de dezvoltare interna.

In acest context, este de neinteles cum Guvernul Romaniei, care sustine de cate ori are ocazia ca respecta aceste parteneriate strategice, mentine intr-o pozitie-cheie un ministru care nu se mai bucura de increderea deplina a aliatilor nostri.

Este vorba de Titus Corlatean, ministrul de Externe, care a reusit performanta negativa de a nu avea, in aproape doi ani de mandat, nici o intalnire bilaterala cu vreun secretar de stat american. Toate intalnirile lui Titus Corlatean cu Hillary Clinton si cu John Kerry au avut loc in marja unor evenimente cu participare larga, gen dineul transatlantic din 25 septembrie 2012 sau conferinta organizata de Consiliul Atlantic al SUA, de saptamana trecuta.

Pentru cunoscatorii protocolului diplomatic, absenta unei intalniri bilaterale pe o perioada atat de lunga reprezinta un mesaj negativ mai mult decat evident. Iar semnificatia sa este cu atat mai ingrijoratoare cu cat evenimentele din Ucraina, din ultimele luni, si pozitia speciala pe care Romania o ocupa in regiune reclamau cu urgenta o astfel de intalnire.

Cititi continuarea articolului AICI. Editorial publicat de Romania Libera