Fostul consilier prezidential, Cristian Diaconescu a fost desemnat candidatul PMP la alegerile prezidentiale. Anuntul a fost facut sambata, in cadrul primului Congres al Partidului Miscarea Populara, de catre noul presedinte al formatiunii, Elena Udrea.
„Este onoare pe care mi-o faceti, accept candidatura cu sprijinul si cu munca tuturor. Respectul pentru tara, pentru demnitate, lege si ordine pentru toata lumea, egalitatea de sanse, drepturile fiecaruia de a fi liber in tara lui reprezinta liniile solemne fata de care ma angajez in fata dumneavoastra. Orice presedinte al Romaniei trebuie sa se gandeasca la intregirea neamului romanesc, Asa sa-mi ajute Dumnezeu!”, a spus la randul sau Cristian Diaconescu, citat de Mediafax.
Cristian Diaconescu a multumit pentru onoarea facuta si a adaugat ca accepta propunerea cu sprijinul si munca tuturor, potrivit Agerpres.
„Colegii au fost de acord cu aceasta varianta, in mod clar am fost si eu de acord si mergem inainte”, a declarat Diaconescu.
El a declarat ca nu a existat vreo discutie sau o consultare cu presedintele Traian Basescu inainte de anuntarea lui drept candidat al PMP pentru alegerile prezidentiale.
Elena Udrea l-a contrazis pe Cristian Diaconescu si a precizat ca s-a consultat cu presedintele Basescu in ceea ce priveste desemnarea acestuia pentru candidatura la presedintie. „Discutia a avut loc saptamana aceasta. La consultari a participat si presedintele Traian Basescu”, a spus Elena Udrea.
Da am avea nevoie de politicieni ca Diaconescu, Ungureanu, Preda si inca cativa asemenea lor, care macar sa ridice nivelul comunicarii publice de la ba pe-a originii tale la nivelul de contradictie respectuoasa si constructiva.