AcasăAlegeriEuroparlamentare 2014Scenariu incredibil! | Diaconu: Oare atât de mult rău îmi dorește...

Scenariu incredibil! | Diaconu: Oare atât de mult rău îmi dorește ANI încât să mă facă președinte?! Mă aștept să fiu călcat de o mașină neagră

mircea diaconuMircea Diaconu a comentat decizia ANI de a contesta mandatul lui de europarlamentar. ”Oare atât de mult rău îmi dorește ANI încât să mă facă președinte?! E încă o contestație pe care o face ANI la Curtea de Apel. Va fi un proces cu apel la Curtea Supremă. Mă așteptam să se mai întâmple ceva, știam că nu o să fie liniște. La Parlamentul European a ajuns o traducere trunchiată”, a precizat Diaconu.

Mai mult decat atât, el a avansat ideea că se așteaptă chiar la un „atentat”, sugerând e posibil să i se însceneze un accident mortal.

„E un atentat de o altă natură. E demență! Azi era să mă calce o mașină galbenă. I-am spus șoferului că eu aștept să fiu călcat de o mașină neagră”, a spus Diaconu la Antena 3, citat de stiripesurse.ro

“Totul merge mai departe. Povestea merge mai departe, adică e încă o contestaţie pe care o face această agenţie la Curtea de Apel, încercând să desfiinţeze un act administrativ. (…) E o încercare de desfiinţare a mandatului meu”, a mai declarat Mircea Diaconu.

RELATED ARTICLES

2 COMENTARII

  1. Se simte un crivat rece care bate. Partidul te-a recompensat cu un post caldut pentru ceea ce ai facut pana acum, dar ai zbarcit-o intre timp. De aia ai venit in templul inchinarii si dovedirii loialitatii catre partid Antena 3 sa le reconfirmi ca vei fi loial pana la capat si daca se poate sa nu faca in asa fel incat sa te invalideze ca parlamentar european.
    Partea cu presidentia… Presupun ca realizezi ca nu vei fi recompensat cu mai mult. Presedintele e bine mersi pregatit sa fie prezentat in momentul cheie, dupa harjoana asta pardon lupta electorala pentru binele poporulu ievident.

  2. E chiar atat de greu sa intelegi faptele pe care te-au determinat sa ajungi oala de napte al romaniolr,dupa ce ai fost conisderat mult timp,un actoras de bunsimt…?!Draga domnule Diaconu,incearca si revezi toate aceste „marlanii”,din ultimii 5ani…Chiar daca te-am respectat ,ne-ai dovedit ca nu o meriti …si o sa ma opresc aici!O sa mai zic doar:”…Legea degetului Mare”(LGM)!

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.