AcasăHomepageCumpana lui Traian Basescu

Cumpana lui Traian Basescu

traian basescuPresedintele se afla in fata uneia dintre cele mai grele incercari ale carierei sale politice. Este momentul in care trebuie sa decida ce fel de Romanie vrea sa lase la finalul mandatului sau, care este cu adevarat mostenirea sa politica.

Cred ca Traian Basescu are merite istorice incontestabile. Cele doua mandate ale sale au consolidat indubitabil parcursul euroatlantic al Romaniei si independenta justitiei.

Dar toate acestea nu sunt din pacate cu adevarat reversibile. Joe Biden spunea la Bucuresti ca Romania nu va fi singura cat timp parcursul ei va unul cert democratic, iar democratia nu poate exista fara stat de drept. Reciproca este si ea insa valabila: daca va abandona acest parcurs, Romania va ramane singura, victima sigura a unei Rusii in expansiune.

Romania traieste prin apartenenta la NATO si UE, mai ales in actualul context regional, cea mai importanta sansa a sa din ultimii 500 de ani, dupa cum sublinia profesorul Vladimir Tismaneanu, dar in egala masura infrunta riscul de a pierde aceasta sansa.

Iar riscul se materializeaza in pericolul reinstaurarii incepand cu aceasta toamna a partidului stat. Cel mai mare pericol pentru Romania vine din dezechilibrul grav de pe scena politica, intre o putere puternica, prea puternica, si o opozitie faramitata, care se macina in interior cu mult mai eficient decat o poate macina oricine din exterior. Si daca situatia va ramane asa, riscul ca PSD sa obtina toate parghiile de putere politica si sa isi extinda apoi dominatia din dincolo de limitele ei, in zona justitiei, este imens.

Deja semnalele in acest sens sunt clare. Este destul de evident ca in scandalul Bercea o tinta principala, daca nu chiar principala tinta este justitia, decredibilizarea ei prin implicarea unor nume de la varful DNA si ICCJ si, eventual, prin fortarea demisiei presedintelui, anihilarea acestor varfuri.

Singura posibilitate ca acest risc sa fie diminuat este echilibrarea scenei politice prin crearea pe dreapta a unui bloc comparabil cu cel de pe stanga. Si singura modalitate de a ajunge acolo este fuziunea partidelor de pe dreapta.

Am mai spus, aceasta fuziune nu este una de vis. Partidul pe care ar urma sa-l genereze nu e Alba ca Zapada. Sunt multe aspecte greu digerabile, daca nu de-a dreptul indigeste, in acest demers. Sigur ca ar fi preferabil sa putem scoate din ecuatie toti politicienii controversati, uzati, implicati in tot felul de momente politice periculoase, cum a fost in primul rand vara lui 2012. Dar varianta ideala nu exista. Acestia sunt politicienii nostri, altii nu avem de unde sa scoatem peste noapte.

Si atunci ce alegem? Asteptarea in pasivitate a cavalerilor imaculati pe cai albi, timp in care permitem instaurarea partidului stat si producerea intregului rau pe care el poate sa-l genereze sau incercam sa facem ce se poate face cu ce avem pentru a inlatura pericolul cel mare?

Eu optez fara dubii pentru a doua varianta. Fuziunea aceasta este vital necesara, dupa cum este vital necesara si mentinerea presiunii asupra noului partid pentru a-si asuma cu adevarat statul de drept, anticoruptia, democratia. Adica exact ceea ce corect spunea Andrei Chiliman: „rolul principal al unui partid de dreapta este ca prin consolidarea statului de drept sa faca imposibila repetarea celor intamplate in vara lui 2012”.

Fuziunea aceasta este proiectul vechi al lui Traian Basescu, dar care acum nu-l include. Si pe undeva este normal asa, cat timp presedintele este la final de mandat, la inevitabilul apus al carierei politice. Si in acest moment esential ramane ce lasi in urma ta.

Daca Traian Basescu nu va putea admite acest final si va sabota aceasta fuziune, nu numai ca va face un urias rau Romaniei, ci isi va dinaminta propria mostenire politica. Partidul stat va face praf tocmai pilonii mandatului sau. Daca va admite despinderea, daca isi va asuma sfarsitul si va ajuta acesta fuziune, va securiza cele mai importante reusite ale sale si cei mai importanti parametri ai evolutiei Romanei.

Alegerea ultima a lui Traian Basescu este daca apara cu adevarat Romania pana in ultima clipa sau paveaza practic drumul spre reinstaurarea partidului stat.

Problema nu mai este in acest moment persoana lui Traian Basescu, ambitiile lui pentru viitor, oricum dinamitate de scandalul Bercea, ambitiile celor din jurul lui, proiectele sale de suflet. Problema este in acest moment justitia si singurul mod in care ea poate fi aparata de tavalugul partidului stat.

Sursa: ziare.com

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

  1. cred ca-i punem prea multe in carca Presedintelui… daca toate partidele de dreapta ar fi fost unite mai putin PMP, poate as mai fi crezut, dar nu e cazul; parerea mea de simplu cetatean care a trebuit sa paraseasca tara din cauza partidului stat ramane aceea ca liderii de dreapta sunt suficient de mari si autonomi cat sa se asume… daca-l vom iivinovati pe Base de toate cele rele, riscam sa cadem in capcana Vuvuzelelor… TREBUIE décis unanim ca ditre toate optiunile ptr candidatura la presidentie din partea dreptei, C. Diaconescu ramane THE BEST din urmatoarele 2 motive: cel principal, cariera sa de DIPLOMAT, ireprosabila, de altfel… dovada de integritate oferita in momentul jocului de la alegerile interne PSD, chiar daca tranzitor a fost in UNPR, caracterul sau integru s-a revelat prin SUSTINEREA FARA ECHIVOC A STATULUI DE DREPT, e drept, alaturi de presedinte

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.