Am fost unul dintre participanții la protestele care au început în toamna lui 2013 împotriva exploatării aurului de la Roșia Montană și a modului de operare al Guvernului și care au continuat să pună presiune pe putere, fie că era vorba de un parlament penal, un prim ministru mitoman sau un președinte mitocan. Protestele mi se păreau „inteligente“’: au făcut un guvern imun la critici să dea înapoi și aveau șansa să devină un factor de schimbare.
Însă, la sfârșitul lui 2013, protestele din stradă au fost suspendate, nu știu din ce motive. În lipsa unui centru de comandă, protestele s-au fragmentat și au eșuat care încotro, în mici fragmente, spre anticapitalisme, legionarisme și alte iluzii de nișă. Lumea virtuală părea totuși animată, așa că mi-am făcut un cont de Facebook: acolo activismul era, la prima vedere, în formă și toți păreau că vor înapoi în stradă. Deși unii poate că nici nu ieșiseră vreodată la proteste, iar alții nici n-ar fi trebuit lăsați liberi pe acolo. Clicktivism-ul o avea și el rolul lui, m-am gândit.
Am devenit, treptat, un fel de radical care cere schimbarea, nu a clasei politice sau a establishmentului, ci a Uniți Salvăm, care devenea, dintr-o mișcare de protest, un fel de platformă de dezbateri sterile.
GRUPURI SECRETE
Una din modalitățile de organizare a Uniți Salvăm fiind Facebook, am ajuns, cu vreo două săptămâni înainte de alegerile europarlamentare, după ce am postat niște gânduri despre mișcare și ce ar putea ea face pentru omenire, să fiu invitat într-un grup de lucru secret numit Uniți ne reorganizăm.
Cel anterior, Ne organizăm, era depășit; iar la cel nou am participat doar vreo lună (a fost înlocuit, după disputele legate de europarlamentare, cu unul mai puțin toxic, au zis ei, numit Grup US). Scopurile acestor dese schimbări păreau a fi replieri de trupe, în funcție de prietenii și negocierile dintre grupuri. Sau, după cum susțineau unii dintre inițiatori, o operațiune de eliminare a infiltraților.
Am fost întrebat de ce critic. Nu mai bine mă implic? De fapt, foarte mulți criticau acolo, probabil fiindcă și direcția era greșită… Era ca-n familiile unde toți strigă „Da’ de ce țipi așa?“ – răspunsul la majoritatea întrebărilor erau de tipul „Nu mai critica atâta!“. Le-am explicat că am fost la majoritatea protestelor, care s-au transformat acum în divagații, și că îi întrebasem atunci pe niște organizatori dacă au nevoie de ajutor în chestii cum ar fi cea cu ocuparea clădirii Avocatului Poporului – fără să primesc răspuns.
Am observat că o parte dintre cei care participau la discuții pe grupul secret păreau impenetrabili la sugestii de schimbare, iar alții, cunoscuți public ca organizatori ai Uniți Salvăm, erau absenți din conversații. Erau și unii mai informați, argumentați și, evident, mai implicați ca mine. Dar totul părea ridicol de birocratic și de ermetic pentru o mișcare care ar fi trebuit să fie flexibilă și deschisă. Discuțiile se învârteau în jurul unor strategii neclare, reguli restrictive, scopuri iluzorii. Mulți voiau să schimbe asta, așa că am încercat și eu să mă implic.
MESAJE DE EXTREMĂ STÂNGĂ
N-aveai cum să nu critici ce se întâmplă. De fapt, se autocriticau și ei, iar mulți se retrăseseră din cauza certurilor. Erau sufocați de critici, dar și țintuiți într-o lipsa de reacție care ar fi rezolvat unele probleme. Pe cât de concretă, eficientă și inteligentă mi se păruse, în ansamblu, mișcarea din toamnă-iarnă, pe atât de razna și aiurită era în momentul ăsta. Și abia se intra într-o nouă etapă, alt exemplu de autism și autosabotaj: „Greva cetățenească“.
Mi se părea că deja o parte din mesajele mișcării tind spre extrema stângă (clasicul „Jos capitalismul“ sau mai noul „Ne pișăm pe vot“), spre nonacțiune („Aceeași mizerie“) sau spre mondenități sterile (expoziție de obiecte-fetiș de pe la vechile acțiuni de stradă). Deși se declara transideologică, US devenea din ce în ce mai sufocată de mesaje confuze.
Am luat și Google la puricat, să mă conving că noua idee de a îndemna la absenteism nu mi se pare doar mie proastă. Mai ales că, aparent, majoritatea celor din organizarea mișcării era și ea împotrivă, la fel și publicul care reacționa pe pagina publică de Facebook a US.
Nici Google, nici presa națională și internațională cu analiști cu tot (doar local au apărut analiști pro greva cetățenească, iar aceștia erau apropiați mișcării și cei mai mulți recomandau anularea votului și nu absența) și nici istoria protestelor nu indicau greva asta ca mijloc de atingere a unor revendicări – de altfel, corecte. Am găsit doar niște extremiști dintr-o mișcare marginală de extrema stângă din Italia care au recurs la ideea de a boicota europarlamentarele. Sunt anti UE, ca și Rogozanu, tipul care se pișa autist-arogant pe vot. Un soi de populiști fără popularitate. Doar că prin inițiativa asta italienii respectivi nu aveau cum să piardă un public moderat și nonideologic sau unul de dreapta pentru că, spre deosebire de US, ei nu aveau din start așa ceva.