Jurnalistul Robert Turcescu, răspunde pe blogul personal notificării primite din partea Oanei Stancu (Antena 3):
Acum doua zile am primit la sediul B1 TV o notificare din partea numitei Oanei Stancu (Antena 3) in legatura cu articolul de AICI. Pentru inceput, reproduc intocmai notificarea primita, apoi adaug raspunsul subsemnatului.
Raspunsul meu este acesta:
Către: Oana Stancu
Subsemnatul, Robert Turcescu, având în vedere notificarea transmisă, vă comunic urmatoarele:
Afirmaţiile formulate în cadrul postării menționate în cadrul notificării se încadrează in limitele legitime ale libertății de exprimare, reprezentând expresia unor opinii personale privind anumite situații de fapt, care au la baza elemente identificate în spațiul public, si care, de altfel, nu au fost niciodata contestate public de către dumneavoastră.
Postarea, realizată exclusiv în cadrul blogului personal www.turcescu.ro, nu vizează denigrarea și defăimarea dumneavoastră, asa cum în mod eronat ați susținut, ci exclusiv redarea unor opinii personale, prin utilizarea unei exprimări corecte, în concordanță cu activitatea pe care o desfășurăm.
Invocarea unui pretins prejudiciu determinat de aceaste afirmații o considerneîntemeiată și nejustificată având în vedere atât conținutul postării realizate cât șicalitatea dumneavoastră de jurnalist la postul de televiziune Antena 3, implicat în numeroase subiecte publice și politice, în cadrul cărora v-ați susținut inclusiv opiniile personale.
Astfel, cum bine cunoașteți, libertatea de exprimare şi libertatea de opinie reprezintă drepturi garantate în cadrul oricărui stat democratic, iarconţinutul postării nu depăşeşte aceste limite legitime și nici nu aduce atingere drepturilor invocate de către dumneavoastră constând în viață privată, demnitate și imagine.
În ceea ce privește solicitarea prin care îmi interziceți publicarea pe viitor a informațiilor care fac referire la persoana dumneavoastră o considerformulată cu evidentă rea-credință, reprezentând întocmai încălcarea unei libertăți fundamentale. Bineînțeles că decizia de a mă acționa în instanța vă aparține, urmând ca în cadrul procesului ce urmează a se desfășura să fie analizat dreptul meu constituțional de a formula și de a susține opinii personale pornind de laelemente concrete, de la informații publice și de la situații de fapt dezbătute și susținute în spațiul public.
La buna vedere,
Robert Turcescu
Comentariile sunt închise.