AcasăActualitateMinistra finanţelor, capra noastră cea ispăşitoare

Ministra finanţelor, capra noastră cea ispăşitoare

ioana petrescuIoana Petrescu, ministra finanţelor, este capra ispăşitoare în noul scandal dintre palate pe marginea reducerii CAS. Stenogramele întâlnirii premier (plus ministru finanţelor) şi preşedinte publicate în această seară de Administraţia Prezidenţială o indică pe Ioana Petrescu drept victima perfectă. Ioana Petrescu nu ştie nimic-nimic, nici măcar de ce este sacrificată. Vedeti aici inregistrarea discuţiei dintre Băsescu, Ponta şi Petrescu. VIDEO Ioana Petrescu nu răspunde la obiect întrebărilor preşedintelui pentru că nu are ce să răspundă. Decizia de reducere a CAS cu cinci puncte este una electorală, nu poţi să-i ceri ministrului să-ţi zică rapid de 5 miliarde de lei ca sursă de acoperire a deficitului nou-creat când ea, decizia, are la bază calcule pur politice. Ministra ştie asta, dar tace complice sau se fofilează De fapt, ştie că interlocutorul nu e rezonabil şi se apără cum poate. Singurul răspuns decent ar fi o ridicare din umeri: habar nu am! E mai simplu. Acest habar nu am a devenit politică de stat. Om vedea! E clar din înregistrare că guvernul nu are para chioară şi nici idei. “O să lucrăm la toate”, răspunde premierul la întrebarea de unde bani? Când vom face bugetul pe 2015! E şui dl Băsescu să nu speculeze asta? În loc să-şi dea capul pe spate plicitisit, premierul mai degrabă era atent la ce spune. Dar de unde să ştie el că vulpea bătrână va publica înregistratea întâlnirii? Dacă ar fi ştiut nu s-ar mai fi lăudat că “s-a certat”. Că nu s-au certat. Sau dacă “s-au certat”, iată cum s-au certat:” Eu n-am încredere în gândirea dumneavoastră economică. Deci sunt gândiri, şcoli diferite.” “ Ceeeee? “Ficaaattttt???” Băsescu şi gândirea economică? Ponta şi şcoli de gândire economică? Măi băieţi, ce-i cu voi? Gândirea economică a dlui Băsescu este perfect compatibilă cu a dlui Ponta: alegerile să treacă. Dl Băsescu susţine că mai ştie el un premier care a dublat salariile (Tăriceanu) şi apoi măsura a fost decontată de altcineva (Boc). Ceea ce nu spune Băsescu este că Tăriceanu s-a opus legii de majorare a salariilor, dar el, Băsescu, a promulgat legea. De ce? Pentru că erau alegeri, de aia! Harvard, Oxford, ce o fi terminat domnişoara? –face mişto Băsescu de studiile Ioanei Petrescu. Pai are de ce. Nu ne îndoim de inteligenţa sau de pregătirea ei, dar Ioana Petrescu execută o comandă politică, nu are nici bani nici argumente, dar are eterna soluţie la care clasa politică a ajuns mereu: vom trăi şi vom vedea! Băsescu şi Ponta sunt doi golănaşi politici. Lor nu le este greu să-şi ia vorbele înapoi, au făcut-o de sute de ori. Amândoi au vândut minciuna drept adevăr ani de zile. Ioana Petrescu este de pe altă lume. Dar dă semne că se adaptează.

Sursa:zf.ro

RELATED ARTICLES

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.