Acum vreo trei zile mi-am amintit o povestioară din anii liceului. Şi nu ştiam de ce anume mi-am amintit exact acum exact acea povestioară. Azi, după cer am urmărit înregistrările de la Cotroceni mi-am dat seama că avusesem o amintire cumva premonitorie.
Aşadar, pe cînd eram la liceu, un prieten de-al nostru, cu foarte mult umor, era foarte supărat că are o corigenţă la zoologie. Omul chiulise şi nu-l prea interesa zoologia. Iar profesoara era una care credea că materia ei este cea mai importantă (probabil aţi întîlnit genul). Ajuns în faza notei hotărîtoare, prietenului nostru i s-a dat un subiect (din cele cîteva anume desemnate): codobatura. A stat el, s-a gîndit, a spus că e o pasăre, că face ouă, că zboară, că trăieşte în natură, că are penaj colorat, mă rog, banalităţi valabile cam pentru orice pasăre. Şi a venit întrebarea încuietoare: “Cu ce se hrăneşte codobatura?”. Amicul nu a mai stat pe gînduri şi a dat un răspuns sec”Tovarăşa profesoară, cum să vă spun, codobatura se descurcă“. Fără să aprecieze umorul, profesoara l-a picat.
La discuţia de la Cotroceni, după ce papagalul Victor şi coţofănica de la Harvard au răspuns cam ca prietenul meu din liceu, c-o fi, c-o păţi, că e o măsură bun ă, că lumea aşteaptă măsurile bune, că măsurile bune sînt foarte bune, la întrebarea concretă, de baraj, “Cu ce hrăniţi scăderea CAS-ului?” premierul a răspuns imbatabil: ” Domnule preşedinte, o să ne descurcăm”
Preluare: Morar & More
un consulat mic ar mânca și …ciocul ei?