Vicepremierul “aproximativ două victime” care “se pare că au fost înecate”, ministrul Apelor fă Doina “nici inundaţiile nu mai sunt ce-au fost” (pentru că nu mai sunt inundaţii băsiste, ca pe vremuri, acum sunt inundaţii pesediste, de-ale noastre), candidatul “m-am lansat la (sinistraţii din) Bengeşti”.
Pe valurile viiturilor din Dolj, Gorj, Argeş şi Vâlcea, mândru navighează corabia nebunilor, vesel pleoscăind în zbor spre cele mai înalte culmi ale Dealului Cotrocenilor, aşa să ne ajute Dumnezeu, că noi suntem români şi ortodocşi.
În ţara asta, toţi suntem suntem de fapt în acelaşi rahat – doar că unii sunt mai scunzi ca alţii.
Sursa: petreanu.ro