AcasăHomepagePrimarul Clujului, Emil Boc | O voi susţine pe Elena Udrea...

Primarul Clujului, Emil Boc | O voi susţine pe Elena Udrea la prezidenţiale, este un adversar redutabil la adresa lui Ponta

udrea-si-bocEmil Boc și-a declarat susținerea pentru Elena Udrea în lupta pentru prezidențiale. Colegiul Naţional al PMP s-a întrunit astăzi, la Palatul Parlamentului, pentru a alege candidatul formaţiunii la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie. Cu un singur vot împotrivă, cel al lui Cristian Preda, Elena Udrea a fost desemnată candidatul PMP la prezidențiale. ”Vom vorbi cu președintele și îi voi cere să mă susțină în cea mai grea competiție pe care o poate avea un om politic”, a declarat Udrea. Elena Udrea a anunțat că șeful său de campanie va fi Eugen Tomac și că de miercuri va începe strângerea de semnături.

„O voi susţine pe Elena Udrea la alegerile prezidenţiale, pentru că este un adversar redutabil, bătăios şi dur la adresa PSD-ului şi a lui Victor Ponta. O susţin, de asemenea, pentru faptul că nu a ezitat niciodată să apere şi să creadă în proiectul de reformă şi modernizare a statului român pe care l-am demarat împreună cu preşedintele României, Traian Băsescu. Nu în ultimul rând, Elena Udrea a fost unul dintre cei mai performanţi miniştri pe care i-am avut în Guvern şi care a demonstrat eficienţă şi pragmatism”, a spus Boc, potrivit mediafax.ro.

Elena Udrea a fost desemnată astăzi candidatul PMP la prezidențiale.

„PMP m-a desemnat, prin vot, în Colegiul Naţional candidatul la alegerile prezidenţiale. E o mare responsabilitate pe care mi-o asum împreună cu întreaga echipă a PMP. Pornesc astăzi la drum, mă opresc în 16 octombrie la Cotroceni. (…) Cred că sunt cel mai potrivit candidat. Avem nevoie de un președinte care să nu fie nici Victor Ponta, nici Klaus Iohannis, adică doi candidați girați de Dan Voiculescu, la Grivco”, a spus liderul PMP.

RELATED ARTICLES

2 COMENTARII

  1. 4p: piticul penticostalez – pițipoanca parașutistă.

    Cer scuze breslei parașutiștilor și piticilor de treabă.

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.