AcasăAlegeriAlegeri 2014Bursa zvonurilor | PSD a stabilit cu cât câştigă Ponta prezidenţialele!

Bursa zvonurilor | PSD a stabilit cu cât câştigă Ponta prezidenţialele!

paul-stanescu„Competiția asta va fi pe viață și pe moarte și chiar pe libertate. Și eu mă uit dimineaţa la 6, că atunci vine DNA-ul și le spuneam colegilor mei:

Mă, da’ pe mine de ce nu mă ia, că eu mai sunt singurul pe aici?”, mărturisea pe 29 august, anul de graţie 2014, potrivit adevarulcaracalean.ro, Paul Stănescu, președintele Consiliului Judeţean Olt (foto), scrie puterea.ro

Evident, Paul Stănescu se referea la alegerile prezidenţiale unde, pentru baronii locali, victoria lui Victor Ponta este vitală. Ei, baronii, speră că odată cu instalarea la Cotroceni a lui Dottore vor veni amnistia şi graţierea, adică imunitatea în faţa Justiţiei pentru faptele lor penale. Iertare pentru tot ce au furat pentru el, neamuri, prieteni şi partid este visul oricărui baron PSD, de la Stănescu, la Duicu şi hăt până la „americanul” Nicuşor Constantinescu.

PSD are un plan pus la punct până în cele mai mici amănunte pentru a-l face, indiferent de costurile de toate felurile, pe Ponta preşedinte. Ordonanţa traseiştilor a lui Liviu Dragnea este doar o picătură din urzeală. Bursa Zvonurilor a aflat, chiar din gura unora dintre strategii pesedişti, scorul cu care s-a stabilit la vârful partidului că va câştiga Ponta alegerile prezidenţiale – fix 56 la sută! Ca să nu existe discuţii!

Apropo, Paul Stănescu este unul dintre pesediştii cu mare greutate şi care e la curent cu tot ce se pune la cale în sediul din Kiseleff. Deci ştie ce vorbeşte. Doar el e preşedinte PSD de Consiliu Judeţean, taică-su e primar, frate-su e deputat, iar pe nepot-su, băiatul deputatului şi student în primii ani la Agronomie, îl puseseră consilerul lui Daniel Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii. Cică să capete experienţă de mic. Cum i-o mai încăpea pe ăştia doar judeţul Olt?

 

Sursa: puterea.ro

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.