Poate unora li se pare uşor să lucrezi în televiziune, după ce nişte pipiţe anonime – pline de silicon şi botox -, au parvenit peste noapte.
Scandalul declanşat de auto-deconspirarea lui Robert Turcescu, ca ofiţer acoperit al unui serviciu secret, a aruncat şi mai mult presa în derizoriu. Din păcate, şi pe cea rămasă încă neînregimentată. Toată lumea vorbeşte despre “vedeta zilei”, care spune “NIMIC” într-un interviu la televiziunea lui Ghiţă. Aproape nimeni n-a băgat de seama că s-a mai dus un om adevărat de presă. Rămânem din ce în ce mai puţini.
Doina Doru, profesionista care a editat primul jurnal al Ştirilor ProTv – sunt aproape 20 de ani de atunci -, a murit la 59 de ani. E o meserie care te arde, te consumă ca pe o lumânare.
Am trăit din plin lansarea Pro Tv, fiind unul dintre actanţii primei transmisiuni în direct – de pe teren -, într-un program de ştiri din România. Nu este o laudă, este un fapt. Era epoca ştirilor pe bune, scrise de jurnalişti adevăraţi cu pixul pe hârtie, venind la redacţie val-vârtej să le imprime contra-timp, să vizioneze imaginile şi apoi să meargă cu ele în montaj. Produsul final l-aţi vazut pe tv. Jurnaliştilor de azi tăiaţi-le într-o zi internetul. Va fi o mare surpriză.
Desecretizez şi eu, că tot e la modă. Pentru lansarea primului jurnal, care a schimbat pentru totdeauna conceptul de ştiri din România, Doina a editat şi reeeditat – timp de o luna încheiată -, subiectele atemporale. Făcusem un sumar excepţional. Producătorul, Igor Antip, monta şi remonta imaginile. Totul trebuia să fie perfect. Noi, oamenii care făceam transmisiunile în direct de la Casa Poporului, Palatul Parlamentului acum, ne-am antrenat americăneşte, dar am fost şcoliţi de Michael Mulford de la BBC.
Nu vă puteţi imagina câte ore de muncă îţi trebuie să faci o întoarcere naturală spre interlocutor în faţa camerei, să pui o întrebare care să merite un răspuns, să nu te bâlbâi, să faci ceva ce nu s-a mai făcut în ţara ta.
Astăzi pare o joacă de copii să “împachetezi” – cum se spune acum în televiziune -, un astfel de jurnal. Toti au invăţat din acel prim „buletin” al Ştirilor ProTv.
Am revăzut imaginile acelea. După 20 de ani, poate par desuete, însă în mod cert fac parte din istoria televiziunii. Nu mi-o pot imagina pe Doina alfel decât ca un om dedicat meseriei, enervantă – la vremea aceea -, pentru că era perfecţionistă. Te irita pentru că îţi schimba o sintagmă, dar erai în al nouălea cer când ştirea ta intra pe post la jurnalul prezentat de Andreea Esca. Te certa, dar te iubea, tăia si spânzura.
A fost “amanta” acestei meserii, cu bune şi cu rele, un om dedicat profesiei până în pânzele albe. N-a avut parte de luminile rampei. Era unul dintre oamenii din spatele ecranului. Programele de ştiri pe care le vedeţi astăzi, indiferent de televiziune, i se datorează în mare măsură pentru conceptul modern editorial.
Prea tânăra pentru a muri, prea înţeleaptă pentru a rămâne într-o presă bolnavă. Cum se spune, ironia sorţii.
Somn uşor, Doina. Nu te voi uita niciodată.
P.S. Priviţi aici jurnalul Doinei Doru. Se întâmpla în 1995. România nu mai văzuse aşa ceva până atunci.
Comentariile sunt închise.